„Agentul CIA cu talpa ruptă”, reprezintă cel de al 25-lea volum scris de Ion Cristoiu. La evenimentul de vineri autorul îi va avea ca invitaţi pe actorul George Mihăiţă şi pe criticul literar Alex Ştefănescu. După cum informează editorii, În volumul „Agentul CIA cu talpa ruptă” vom întâlni o Românie a veseliei generale, întinsă de la Nistru până la Tisa şi de la Cotroceni până în Victoriei. Cartea nu este altceva decât România lui Ion Cristoiu, adunată cu bune şi cu rele şi cu foarte mult umor într-o lucrare literară ce exprimă o stare de fapt.