Florin Iordache: Gestul Avocatului Poporului este normal. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui nu are de ce să fie agitat

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a susținut vineri că gestul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, de a sesiza CCR în legătură cu Legea 90/2001 este unul normal, având argumente legale, și a adăugat că purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, nu are de ce să fie "agitată" cu privire la acest subiect.
Filip Stan
06 ian. 2017, 10:10
Florin Iordache: Gestul Avocatului Poporului este normal. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui nu are de ce să fie agitat

„Gestul Avocatului Poporului mi se pare un gest normal pentru că, din câte știu eu, dacă Avocatul Poporului, în legea care îl vizează, constată că există încălcări este obligat să sesizare Curtea Constituțională. În același timp, am văzut și eu purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale foarte agitat. Nu cred că are de ce să fie agitată, atâta timp cât dacă Avocatul Poporului constată că o lege este neconstituțională este un drept normal și legal. Decizia pe care o va lua CCR și apoi va fi transpusă în lege în Parlament este o decizie normală și trebuie respectată”, a declarat Iordache, înainte de a participa la ședința de constituire a CSM.

Întrebat dacă argumentele prezentate de Avocatul Poporului sunt „beton”, așa cum a declarat Victor Ciorbea în cazul sesizării la CCR a legii respective, ministrul Justiției a susținut că acestea sunt legale.

„Sunt niște argumente legale, din punctul meu de vedere. Eu aștept decizia CCR și aceea este decizia care trebuie să fie apoi aplicată în lege”, a conchis el.

Citeşte şI:  Klaus Iohannis, atac la Liviu Dragnea la şedinţa de constituire a noului CSM: Unii au impresia că sunt deasupra legii

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Avocatul Poporului, „prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”.

Președintele Klaus Iohannis este indignat de acțiunea Avocatului Poporului la Curtea Constituțională cu privire la Legea 90/2001, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

„Președintele României este indignat de acțiunea din această dimineață a Avocatului Poporului, o acțiune cu un unic beneficiar. În același timp, președintele României este surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului dorește să devină util noii majorități politice printr-un demers care apără dreptul persoanelor condamnate penal de a ne conduce”, a afirmat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Coldea a vrut să fure teza de doctorat. Gabriel Oprea confimă dezvăluirile lui Dan Andronic
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?