Noul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi-a ales conducerea, judecătoarea Mariana Ghena fiind votată pentru funcţia de preşedinte şi procurorul Mihai Cristian Ban pentru funcţia de vicepreşedinte.
Mariana Ghena şi Mihai Cristian Ban au fost aleşi cu unanimitate de voturi şi vor conduce Consiliul Superior al Magistraturii timp de un an.
Mariana Ghena este membru al noului Consiliului Superior al Magistraturii din partea instanţei supreme şi Cristian Mihai Ban este procuror la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, detaşat la CSM din ianuarie 2017.
Judecătoarea Mariana Ghena şi-a prezentat proiectul de management în cadrul primei şedinţe a noului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În cadrul acestui proiect, Mariana Ghena a arată că nu se pune problema adoptării unei legi privind răspunderea materială a magistraţilor până când nu se vor atinge şi condiţiile de lucru ale judecătorilor şi procurorilor din alte state europene.
„În ceea ce priveşte mult discutata răspundere materială a magistraţilor, iminenta iniţiativă legislativă, este o problema sensibilă, chiar şi pentru dumneavoastră, domnule ministru (Florin Iordache, ministrul Justiţiei, n.r.), în activitatea pe care o veţi desfăşura. Nu o dorim, nu o vedem în altă modalitate decât cea reglementată în prezent”, a spus Mariana Ghena.
Ea a precizat că o asemenea iniţiativă legislativă ar fi utilă doar după îndeplinirea unor condiţii.
„O astfel de iniţiativă nu poate fi declanşată decât după o responsabilă apreciere a cadrului legislativ care să reclame această modalitate de răspundere, după implementarea unui sistem de legi bune pentru o justiţie bună, după o consultare reală a magistraţilor şi după identificarea altor modalităţi de eficientizare a activităţii magistraţilor. Nu cred şi nu credem că se pune problema, la acest moment, a unei iniţitive legislative sub acest aspect”, a mai arătat Mariana Ghena, conform News.ro.
Citeşte şI: Judecătoarea Mariana Ghena, candidată la preşedinţia CSM: Nu dorim o lege a răspunderii magistraţilor