Gheorghe Ştefan a cerut judecătorilor înjumătăţirea pedepsei în dosarul Microsoft

Gheorghe Ştefan a cerut magistraţilor Tribunalului Bucureşti înjumătăţirea pedepsei primită în dosarul Microsoft şi aprobarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prin care ar urma să primească trei ani de închisoare într-un dosar în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă.
Iulian Tudor
06 ian. 2017, 15:14
Gheorghe Ştefan a cerut judecătorilor înjumătăţirea pedepsei în dosarul Microsoft

Gheorghe Ştefan a fost adus din penitenciar în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, vineri, unde a cerut aprobarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul în care fostul co-preşedinte PNL, Vasile Blaga, este acuzat de trafic de influenţă. Gheorghe Ştefan a încheiat un acord cu procurorii DNA prin care urmează să primească trei ani de închisoare, în schimbul unui denunţ, potrivit Agerpres.

Totodată, Gheorghe Ştefan le-a cerut judecătorilor înjumătăţirea pedepsei de şase ani de închisoare pe care o execută în urma condamnării din dosarul Microsoft, argumentând că a făcut un denunţ în urma căruia „o altă persoană a fost trimisă în judecată.”

„Eu sunt în cauză şi suport consecinţele. Nu contest deciziile judecătorilor şi ceea ce am primit eu. Dacă considerăm că acel articol 19 este aplicabil numai în cazul urmăririi penale, spune că unui condamnat poate să i se reducă la jumătate pedeapsa, eu spun că e logică. Eu am dat un denunţ şi nişte declaraţii în care o altă persoană a fost trimisă în judecată şi aş putea să îmi retrag declaraţia. Nu e normal ca unul care face denunţ să nu primească nimic. Să analizaţi logic că eu am primit cea mai mare pedepasă. Dorin Cocoş si Niro (Dumitru Nicolae) au primit doi ani pentru că li s-a redus, pentru că s-a aplicat articolul 19 şi treime recunoaştere şi deşi am făcut şi eu acelaşi lucru, vreau şi eu o egalitate de şanse la pedeapsă, dar e opinia mea personală”, a declarat Gheorghe Ştefan în sala de judecată.

Judecătorii au amânat pronunţarea pentru data de 13 ianuarie 2017.

„În perioada 2009 – 2012, inculpatul Ştefan Gheorghe, în calitate de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare, în scopul obţinerii de sume de bani atât pentru sine, cât şi pentru partid, şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană.În aceeaşi perioadă, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa, că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT”, arată DNA.

Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma omului de afaceri, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

„În paralel, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb, a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile (trimis în judecată de procurorii anticorupţie la data de 28 noiembrie 2016 – comunicat nr. 1466/VIII/3 din 28 noiembrie 2016), care cunoştea dinainte mecanismul descris anterior şi cu care a fost de acord”, potrivit sursei citate.

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, primită în dosarul Microsoft, instanţa hotărând confiscarea a peste 3.000.000 euro.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Trupe nord-coreene redistribuite în regiunea Belgorod a Rusiei
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni