Sindicaliştii de la termocentrala Mintia care au intrat în greva foamei au anulat protestul

Cei 15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au suspendat, vineri seara, greva foamei, declanșată în urmă cu o zi, pentru de a-și arăta nemulțumirea față de o hotărâre a conducerii Complexului Energetic Hunedoara prin care personalul indirect productiv era chemat la muncă doar patru zile pe săptămână.
Romania TV
06 ian. 2017, 17:53
Sindicaliştii de la termocentrala Mintia care au intrat în greva foamei au anulat protestul

Președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crișovan, a declarat, pentru AGERPRES, că decizia a fost luată după ce în cursul zilei de vineri o delegație a Federației Energetica, la care este afiliat SLIED, a prezentat conducerii Ministerului Energiei problemele energeticienilor și a primit asigurări că acestea vor fi discutate punctual în cadrul unei întâlniri ce va avea loc la Deva, la începutul săptămânii viitoare, între sindicat și președintele Consiliului de Administrație al CEH.

„Am decis să suspendăm greva foamei până pe 11 ianuarie. Președintele CA al CEH, Bogdan Stănescu, se va întâlni cu energeticienii luni sau marți, la Deva și atunci vom discuta anularea deciziei referitoare la întreruperea temporară a activității pentru personalul auxiliar. Dacă nu vom fi mulțumiți de rezultatul negocierilor, vom relua protestul”, a spus Crișovan.

Potrivit acestuia, starea de sănătate a celor 15 lideri de sindicat s-a deteriorat vizibil în cursul după-amiezei de vineri, medicii de la Ambulanță acordând îngrijiri unui bărbat căruia i s-a făcut rău. Bărbatul și-a revenit și nu a fost nevoie să fie transportat la spital.

Pe de altă parte, energeticienii de la termocentrala Mintia au fost solicitați să vină la serviciu sâmbătă și duminică pentru a pregăti de funcționare două grupuri energetice, date fiind condițiile meteo și posibilitatea ca Dispeceratul Energetic Național să ceară creșterea producției de energie electrică.

„Vom pregăti de funcționare două grupuri energetice pentru a putea fi pornite luni, în caz de nevoie, la solicitarea Dispeceratului Energetic Național. Oamenii noștri vor lucra sâmbătă și duminică, iar luni vor veni la lucru majoritatea dintre cei care se află în întreruperea temporară a activității (ITA)”, a precizat liderul sindical.

Cei 15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au intrat joi dimineața în greva foamei, nemulțumiți de faptul că administrația CEH a decis ca personalul auxiliar și TESA din cadrul companiei să stea acasă în zilele de luni, plătit cu 75% din salariul tarifar. Sindicaliștii au mai cerut respectarea contractului colectiv de muncă, inclusiv prevederile care se referă la cele 450 de persoane ce au fost disponibilizate de la Mintia și nu și-au primit încă salariile compensatorii.

Citeşte şi Trei lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului au intrat în greva foamei

 

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Câți bani câștigi, de fapt, dacă pui 1000 de lei într-un depozit bancar pentru 1 an de zile. Ofertele Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen pentru clienți și nu numai
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Viktor Orban Critică Mandatul Ursulei von der Leyen și Denunță Lideri UE
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'