Daniel Constantin, întrebat de ce atacă Avocatul Poporului la CCR Legea 90 după 16 ani: Probabil nu a ştiut nimeni de ea

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat, duminică, la Digi 24, că Avocatul Poporului a atacat la CCR legea care împiedică persoane condamnate penal să fie miniştri pentru că pedepsele nu pot fi "pe viaţă", iar faptul că sesizarea vine după 16 ani de la intrarea legii în vigoare poate însemna că nu a ştiut nimeni că există această prevedere.
Iulian Tudor
08 ian. 2017, 12:21
Daniel Constantin, întrebat de ce atacă Avocatul Poporului la CCR Legea 90 după 16 ani: Probabil nu a ştiut nimeni de ea

Eu, din ce am înţeles, Avocatul Poporului a spus „domnule, o pedeapsă pe care o aplică o instanţă judecătorească nu poate fi aplicată pe viaţă” „, a declarat Daniel Constantin, potrivit news.ro.

Întrebat de ce vine totuşi această sesizare după aproape 16 ani de când legea a intrat în vigoare, vicepremierul a spus că problema respectivă este „o chestiune de formă”.

Probabil nu a ştiut nimeni, că nu am avut o astfel de situaţie. Nu poţi printr-o lege să pedepseşti pe cineva care are o pedeapsă de un an, doi, trei sau cu măsuri suplimentare, să îl pedepseşti pe viaţă. Probabil că din acest punct de vedere Avocatul Poporului a spus că reglăm Constituţia sau legea respectivă, să o punem de acord cu Constituţia, să aibă această pedeapsă pe perioada exercitării pedepsei respective„, a explicat Daniel Constantin.

El nu a vrut să comenteze dacă, în eventualitatea unei decizii de neconstituţionalitate asupra Legii 90, Liviu Dragnea va deveni premier, afirmând că şeful PSD ar fi trebuit să fie premier încă de după alegerile din 11 decembrie.

CITEŞTE ŞI: Băsescu, despre sesizarea Avocatului Poporului la CCR: Motivarea e absolut puerilă. De văzut şi metamorfoza lui Dorneanu

Spynews
Breaking news! Gigi Becali a făcut accident! La 5 metri în față, a fost nevoie de SMURD și pompieri
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Nu vrea obligație pentru proprietarii de case. Iohannis refuză legea. A decis azi, 17 iulie
Playtech.ro
ȘOC! Artista care și-a cumpărat LOC DE VECI: ”Am statuie, mă așteaptă!”
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Cine este Marina, femeia care a fost găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, în Brăila. Ucisă la doar 41 de ani | FOTO
Spynews
Cine este Yulia Vlasova, iubita de 28 de ani a lui Johnny Depp. Rusoaica e un fotomodel de o frumusețe răpitoare | FOTO
Evz.ro
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Se modifică vârsta de pensionare: La ce vârstă vor putea ieși femeile la pensie în 2024
Capital.ro
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Diana Șoșoacă acuză Europa că a „distrus România” în primul său discurs din Parlamentul European
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'