Pe lângă supă, ceai cald și sandwich-uri, aceștia au primit geci, căciuli, fulare, ghete sau mănuși.
„Avem locuri, sunt sute de oameni pe care i-am strâns de pe străzi în aceste zile (…) dar circa 20 de persoane nu vor să vină în adăposturi și este foarte mare păcat pentru că își pun viața în pericol. De aceea, am hotărât să venim noi la ei, aici în Gara de Nord, cu toate cele trebuincioase”, a declarat Gabriela Firea, potrivit Agerpres.
Primarul general, care a vizitat în urmă cu două zile Complexul integrat de servicii sociale ”Sf. Ioan” din sectorul 3, a adăugat că acesta oferă condiții bune, asigurând căldură, hrană și medicamente.
„Am întrebat-o și eu pe doamna director general de ce sunt persoane care refuză să vină la aceste centre și mi-a spus că se mai bat între ei acești oameni, dar că există supraveghere, atât din partea asistenței sociale, cât și a poliției locale. (…) Tratamentul rău nu este din partea celor care lucrează în centru, ci ei între ei, oamenii care vin în aceste centre sociale se mai încaieră, se mai bat, își mai fură din lucrurile personale. Dar sunt incidente minore, nu este un motiv întemeiat să nu mergi undeva, să ai un acoperiș, să ai medicamente, să ai căldură, să ai hrană”, a mai spus ea.
O tânără care trăiește de opt ani în stradă, bucuroasă că a primit haine călduroase și hrană, a spus că nu vrea să meargă într-un centru social. „Tot în canal stau, nu stau în centru că nu îmi place acolo. Am fost o singură dată acolo și nu ne-a dat nimica. (…) Știu că vine gerul, pentru că am opt ani de stradă. Era bine dacă ne dădea și medicamente, că suntem bolnavi”, a spus ea.
Pe de altă parte, intervenția primarului general, care i-a promis că va beneficia de hrană caldă și medicamente în adăposturile speciale, a convins-o să meargă la un astfel de centru.
O altă femeie, care a venit de la Complexul Sf. Ioan, a spus că e mulțumită de condiții și că are de gând să rămână acolo în sezonul rece.
Directorul general DGASMB, Cosmina Simiean Nicolescu, a declarat că în prezent în centrele sociale din Capitală sunt găzduite aproximativ 650 de persoane, dar că în fiecare zi în care temperaturile scad sub minus zece grade, reprezentanții Direcției sunt prezenți la Gara de Nord pentru a le oferi hrană caldă persoanelor defavorizate.
La rândul său, Gabriel Mutu, a arătat că pe raza sectorului 6 există două centre dedicate persoanelor fără locuință, precizând că în adăpostul de pe str. Inspirației nr. 4 sunt ocupate 15 locuri din totalul de 20, iar în cel din str. Drumul Mănăstirea Văratec nr. 1 (construit în acest an) mai sunt șapte locuri libere, din totalul de 40.
„Majoritatea oamenilor străzii din Sectorul 6 au fost aduși în cele două centre pe care le avem. Din păcate, am avut și situații în care persoanele fără adăpost au refuzat transportul către aceste centre. Le-am asistat și le-am asigurat ceaiuri calde. În acest moment sunt maxim patru persoane fără adăpost care stau pe stradă. Nopțile și le petrec prin scări de bloc. Monitorizăm zonele unde știm că sunt prezente aceste persoane. Cei care vin la centru au condiții civilizate, primesc hrană caldă, adăpostul e permanent, pot să stea și pe timpul zilei, avem asistență medicală”, a mai spus el.
„De obicei, cei care ne cunosc și știu că avem spații vin, dar anul acesta am mers foarte mult pe ideea de a-i culege noi de pe stradă și a-i aduce aici. Acum, prin intermediul presei au aflat că există această posibilitate iar seara vin și singuri”, a adăugat directorul general DGASPC Sector 6, Gabriela Schmutzer.
Una dintre femeile găzduite în acest centru a declarat că este mulțumită de condițiile oferite. „Ne-au adus de la circa de poliție. Sunt cu soțul. E foarte bine aici, ne încălzim oasele. (…) Stăm până trece vremea asta urâtă, plecăm când vine primăvara. Iar când vine iarna ne întoarcem aici”, a spus ea.