„Dat fiind numarul foarte mare de PRIETENI care au dorit sa participe la intalnirea de astazi, din fata spitalului Floreasca, fapt care ar perturba activitatea spitalului si a zonelor limitrofe, am decis, acum, sa nu mai fac declaratia publica anuntata. Am decis acest lucru si pentru ca, in aceasta dimineata, tatal meu mi-a interzis sa dau publicitatii „testamentul lui politic”. Acesta a fost scris intr-un moment in care dansul decisese altceva. Miercuri, Dumnezeu a hotarat ca tata sa ramana alaturi de noi si ca astazi sa-i putem spune impreuna „La multi ani!„. Va multumesc”, a scris Andrei Năstase, pe contul lui de Facebook.
Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, profesor dr. Radu Macovei, a anunţat, vineri, că „nimeni nu organizează conferinţe de presă în spital în afara celor stabilite de către conducerea unităţii sanitare”. El a subliniat că declaraţiile sunt sub forma unor comunicate de presă susţinute de către profesorul Ioan Lascăr sau purtătorul de cuvânt al spitalului.
Fostul premier Adrian Năstase împlineşte, vineri, 62 de ani. Familia şi prietenii l-au vizitat pe Adrian Năstase la Spitalul Floreasca. Trimiteţi-i mesaje!