Peste 3 luni încep recrutările pentru rezervişti. Ce salarii vor avea cei acceptaţi

Normele metodologice de aplicare a Legii privind Statutul rezerviştilor voluntari sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017, MApN urmând să încheie contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari.
Iulian Tudor
09 ian. 2017, 09:08
Peste 3 luni încep recrutările pentru rezervişti. Ce salarii vor avea cei acceptaţi

„Este vorba în esenţă despre un sistem care presupune o pregătire cu formare iniţială de trei, patru luni, o introducere în materie, asta în funcţie de cei care răspund acestei posibilităţi, respectiv dacă au sau nu au background pentru armată. După aceasta ar urma stagii periodice de o durată mult mai scurtă, de o săptămână, două săptămâni de reîmprospătare a cunoştinţelor şi menţinere a nivelului de instrucţie cu scoatere din producţie şi respectiv plata în toată această perioadă a unui procent, probabil 10 la sută din salariul pe care aceşti rezervişti voluntari îl au. (…) Ne uităm în 2017, într-o primă etapă, la un număr de aproximativ 2.900, după care va trebui să vedem care sunt nevoile de completare a rezervei noastre şi care este reacţia publicului. Reacţia de principiu pe care am înregistrat-o până acum este foarte bună. Nu cred că există susţinere în acest moment pentru reluarea stagiului militar obligatoriu şi nu cred că se pune problema”, a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc, potrivit ziarulring.ro.

Citeşte şi Încep recrutările! Legea rezervişilor voluntari a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017

Voluntarii rezerviști vor fi plătiți cu 10 la sută din salariul de bază.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
O nouă nebunie pe TikTok. Sănătatea și viața tinerilor, în pericol
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Vești bune pentru aproape cinci milioane de seniori! Pensia medie lunară a crescut la 2.898 lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște