Theresa May este primul lider european care îl va vizita pe Donald Trump

Prima mișcare diplomatică pe care președintele ales al SUA, Donald Trump, o va face în relațiile cu Europa are în vedere Marea Britanie, premierul britanic Theresa May fiind primul lider european care va efectua o vizită oficială în SUA după învestirea noului lider de la Casa Albă, notează publicația ABC într-o analiză publicată luni.
Romania TV
09 ian. 2017, 15:03

Deși echipa lui Trump nu a fost încă validată de Senat, viitorul secretar de stat, Rex Tillerson, lucrează deja la calendarul noii agende externe, ce va avea în vedere Marea Britanie ca aliat prioritar al SUA, după cum a indicat Trump în postările sale pe Twitter. Pe această rețea de socializare, viitorul lider american a confirmat și vizita 'foarte specială' pe care o va efectua Theresa May la Washington, la o dată încă neprecizată.

De altfel, încă din timpul campaniei electorale, Trump a promis că, dacă ajunge la Casa Albă, va continua relația specială tradițională dintre Washington și Londra și va acorda Marii Britanii prioritate în încheierea de noi acorduri economice și comerciale, în timp ce președintele în exercițiu, Barack Obama, a sugerat, înaintea referendumului prin care britanicii au ales ieșirea din UE, că nu se va grăbi să încheie un acord de liber schimb cu Marea Britanie dacă aceasta părăsește blocul comunitar.

Continuarea 'relației strânse' dintre Washington și Londra a fost evocată și în discuția telefonică pe care Trump și May au avut-o la numai o zi după scrutinul din 8 noiembrie, când Trump a invitat-o pe șefa executivului britanic să efectueze o vizită oficială în SUA.

Anunțul care confirmă acum această vizită survine după mai multe gesturi prin care au fost lăsate de-o parte unele mici asperități survenite în relația dintre Washington și Londra după victoria lui Trump, cum ar fi nemulțumirea șefei guvernului britanic față de apropierea dintre Trump și liderul naționaliștilor britanici, Nigel Farage, despre care viitorul președinte american a sugerat că ar dori să fie numit ambasador al Marii Britanii în SUA, idee respinsă de Londra.

Theresa May l-a criticat pe Trump și pentru modul în care acesta a tratat femeile în timpul campaniei electorale, dar ea a spus recent în fața presei că l-a 'iertat'. Pe de altă parte, șefa executivului britanic și-a manifestat sprijinul pentru declarațiile de susținere ale lui Trump față de Israel și a criticat poziția împotriva continuării colonizării evreiești în Cisiordania exprimată de actualul secretar de stat american, John Kerry.

Recenta decizie a lui Trump de a readuce în Biroul Oval bustul lui Winston Churchill, scos anterior de Obama, este un alt semnal favorabil apropierii dintre Washington și Londra.

Buna înțelegere dintre Trump și May contrastează însă cu răceala pe care o manifestă față de viitorul președinte al SUA cancelarul german Angela Merkel. Aceasta din urmă nici măcar nu i-a telefonat să-l felicite după victoria în alegeri, ea difuzând în schimb un comunicat în care îi vorbește despre 'democrație, libertate, respectarea statului de drept, demnitatea oamenilor indiferent de originea lor, culoarea pielii, religie, gen, orientare sexuală sau viziuni politice'.

Așadar, relațiile pe care Trump le va avea pe ansamblu cu Europa sunt deocamdată o necunoscută.

Deși echipa lui Trump nu a fost încă validată de Senat, viitorul secretar de stat, Rex Tillerson, lucrează deja la calendarul noii agende externe, ce va avea în vedere Marea Britanie ca aliat prioritar al SUA, după cum a indicat Trump în postările sale pe Twitter. Pe această rețea de socializare, viitorul lider american a confirmat și vizita ‘foarte specială’ pe care o va efectua Theresa May la Washington, la o dată încă neprecizată.

De altfel, încă din timpul campaniei electorale, Trump a promis că, dacă ajunge la Casa Albă, va continua relația specială tradițională dintre Washington și Londra și va acorda Marii Britanii prioritate în încheierea de noi acorduri economice și comerciale, în timp ce președintele în exercițiu, Barack Obama, a sugerat, înaintea referendumului prin care britanicii au ales ieșirea din UE, că nu se va grăbi să încheie un acord de liber schimb cu Marea Britanie dacă aceasta părăsește blocul comunitar.

Continuarea ‘relației strânse’ dintre Washington și Londra a fost evocată și în discuția telefonică pe care Trump și May au avut-o la numai o zi după scrutinul din 8 noiembrie, când Trump a invitat-o pe șefa executivului britanic să efectueze o vizită oficială în SUA.

Anunțul care confirmă acum această vizită survine după mai multe gesturi prin care au fost lăsate de-o parte unele mici asperități survenite în relația dintre Washington și Londra după victoria lui Trump, cum ar fi nemulțumirea șefei guvernului britanic față de apropierea dintre Trump și liderul naționaliștilor britanici, Nigel Farage, despre care viitorul președinte american a sugerat că ar dori să fie numit ambasador al Marii Britanii în SUA, idee respinsă de Londra.

Theresa May l-a criticat pe Trump și pentru modul în care acesta a tratat femeile în timpul campaniei electorale, dar ea a spus recent în fața presei că l-a ‘iertat’. Pe de altă parte, șefa executivului britanic și-a manifestat sprijinul pentru declarațiile de susținere ale lui Trump față de Israel și a criticat poziția împotriva continuării colonizării evreiești în Cisiordania exprimată de actualul secretar de stat american, John Kerry.

Recenta decizie a lui Trump de a readuce în Biroul Oval bustul lui Winston Churchill, scos anterior de Obama, este un alt semnal favorabil apropierii dintre Washington și Londra.

Buna înțelegere dintre Trump și May contrastează însă cu răceala pe care o manifestă față de viitorul președinte al SUA cancelarul german Angela Merkel. Aceasta din urmă nici măcar nu i-a telefonat să-l felicite după victoria în alegeri, ea difuzând în schimb un comunicat în care îi vorbește despre ‘democrație, libertate, respectarea statului de drept, demnitatea oamenilor indiferent de originea lor, culoarea pielii, religie, gen, orientare sexuală sau viziuni politice’.

Așadar, relațiile pe care Trump le va avea pe ansamblu cu Europa sunt deocamdată o necunoscută.

DailyBusiness
Șoc la început de an! Uleiul și pâinea se scumpesc cu 10%, urmează carnea și lactatele!
Spynews
Ionela de la Mireasa, sezonul 10, răsfățată de soțul ei, Robert. Cei doi îndrăgostiți vor deveni părinți pentru prima dată anul acesta 
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
ANAF, schimbare așteptată de milioane de români. Sunt vești excelente
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Șoșoacă aruncă bomba înainte de noile alegeri: A căzut în cea mai mare plasă
Playtech.ro
Se întrerupe curentul în Ilfov și Giurgiu în perioada 8-10 ianuarie. Lista completă a străzilor afectate
DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Adevarul
Ce este metapneumovirusul, boala care a speriat China. Epidemiolog român: „E posibil să fi ajuns și la noi, dar nu știm nimic oficial”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Visezi să mergi în Thailanda și să participi la ceremonia elefanților? O turistă de 22 de ani a murit în timp ce interacționa cu un animal
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vreme rea în mai multe zone din țară
Evz.ro
Doliu în cinema. S-a sinucis un celebru regizor, la 47 de ani
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România, ZERO șanse. Călin Georgescu va da ordinul de neimaginat. Ne va costa TOTUL
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
stirilekanald.ro
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
substantial.ro
Sebastian Stan și Annabelle Wallis, moment de emoție la decernarea Globurilor de Aur
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”