Haşotti, despre garanţia că nu a plagiat: Preşedinţia să citească referatele comisiei de doctorat

Senatorul şi ministrul desemnat al Culturii, Puiu Haşotti, a afirmat, la România TV, că este relaxat în legătură cu scandalul izbucnit după ce preşedintele Traian Băsescu i-a cerut garanţii că nu a plagiat. Haşotti se declară mulţumit cu funcţia de senator şi le cere celor de la Administraţia Prezidenţială să citească referatele celor din comisia de doctorat pentru a se lămuri dacă a plagiat sau nu.
Romania TV
22 iun. 2012, 14:48
Haşotti, despre garanţia că nu a plagiat: Preşedinţia să citească referatele comisiei de doctorat

Invitat să spună dacă sunt motive ca preşedintele Traian Băsescu să aibă dubii în privinţa tezei sale de doctorat, Puiu Haşotti a arătat că în comisia care i-a acordat doctoratul au făcut parte nume mari ale arheologiei româneşti, figuri respectate şi la nivel european.

„Cel mai simplu este să se ia referatele celor patru extraordinari cercetători şi să le citească pentru că este exclus ca aceşti oameni să fi cauţionat un impostor”, a declarat ministrul desemnat la Cultură, Puiu Haşotti.

Haşotti a afirmat că nu-şi propune să amplifice scandalul legat de numirea sa ca ministru al Culturii, dar că este nedumerit de pretenţia preşedintelui Băsescu.

Poate că ar fi bine ca miniştrii să nu aibă lucrări scrise, să fie nişte figuri şterse care nu au publicat nimic pentru a nu fi bănuite de flagelul plagiatului„, a comentat Haşotti, ironic.

Ministrul desemnat a arătat că nu-şi face griji dacă va fi numit sau nu ministru, fiind deja mulţumit cu demnitatea de senator.

Nici nu vă puteţi închipui cât sunt de relaxat sunt. Să fiu senator înseamnă foarte mult„, a mai spus Puiu Haşotti.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii va avea loc luni, 25 iunie. Traian Băsescu are însă o condiţie pentru a-l numi pe Haşotti: liberalul să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat.

„Luând în considerare recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Executivului și impactul major negativ asupra României în plan intern și internațional generat de existența unor astfel de suspiciuni, președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat joi, 21 iunie a.c., într-o scrisoare, prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură, o declarație pe propria răspundere a ministrului desemnat, domnul Puiu Hașotti, care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

În replică, Puiu Haşotti spune că cererea şefului statului este simpatică.

„Nu am niciun fel de problemă, este o premieră. Sunt subiectul unei premiere. În momentul de faţă eram pregătit să mă îmbrac şi să plec la Guvern să dau o astfel de declaraţie care pe mine mă amuză. Probabil domnul preşedinte crede că paza bună trece primejdia rea, e în regulă. Cererea lui Băsesecu este simpatică”, a declarat Puiu Haşotti, la România TV.

Ulterior, Puiu Haşotti a mers la Palatul Victoria şi a depus la cabinetul premierului declaraţia de originalitate a tuturor lucrărilor sale menţionate în CV.

El a declarat că preşedintele Traian Băsescu a formulat o astfel de cerere probabil „din simpatie” şi că speră să nu rezulte astfel un precedent periculos. Haşotti a mai precizat că a depus acest document deoarece respectă instituţia prezidenţială şi nu are nimic de ascuns, sperând ca acest subiect să fie închis.

„Domnule preşedinte al României, Traian Băsescu, subsemnatul Haşotti Puiu, senator PNL, ministru desemnat al Culturii şi Patrimoniului Naţional, declar pe propria răspundere că toate publicaţiile menţionate de mine în CV sunt creaţii proprii şi nu sunt susceptibile de plagiat. Nu am o pregătire juridică, dar îndrăznesc să reflectez îndelung asupra legalităţii cererii dumneavoastră. Probabil că unul dintre motive se datorează simpatiei pe care mi-o purtaţi. Aş dori, domnule preşedinte, ca acest răspuns la solicitarea dumneavoastră să nu constituie un precedent periculos. Depun această declaraţie la cabinetul domnului prim-ministru Victor Ponta, care va decide asupra oportunităţii înaintării ei către dumneavoastră”, este textul documentului depus de Haşotti la cabinetului premierului şi adresat preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național va avea loc la Palatul Cotroceni, luni, 25 iunie a.c., la ora 19.00.

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri