Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Trei sfaturi practice

Unul dintre cele mai importante momente din viaţa noastră este atunci când alegem să devenim părinţi, iar acea perioadă trebuie pregătită cu mare grijă. Aspectul financiar, relaţia de cuplu, potenţa fizică, toate aceste elemente trebuie luate în calcul ca atunci când se va naşte copilul, să îi oferim cele mai bune condiţii de viaţă.
Roxana Gagiu
10 ian. 2017, 15:40
Cum ne pregătim sufleteşte pentru a avea un copil? Trei sfaturi practice

Profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa afirmă că nu doar din punct de vedere fizic şi financiar trebuie să fim pregătiţi, ci mai ales din punct de vedere spiritual. Dacă vom avea toate „piesele de şah” aranjate pe tablă, însă la nivel sufletesc suntem agitaţi, anxioşi, stresaţi, dezechilibraţi, există mari şanse ca această stare de spirit să o transmitem şi copiilor care, atunci când se vor naşte, vor plânge neîncetat, vor fi speriaţi şi vor întâmpina probleme de relaţionare cu părinţii.

Pentru a avea o sarcină uşoară, relaxată, pentru a primi cu braţele deschise bebeluşul într-un mediu propice bunei lui dezvoltări, profesorul Dana Ţupa ne recomandă să urmăm 3 sfaturi practice, precum:

1. Renunţarea la alcool! „Alcoolul şi conceperea unui copil sunt în antagonism dintotdeauna. Dacă vom consuma alcool în timpul sarcinii sau înainte de conceperea unui copil, nu numai că vom fi afectaţi din punct de vedere fizic, dar la nivel spiritual se va crea o realitate alternativă, contrafăcută, în care fericirea naturală, iubirea necondiţionată şi echilibrul mental şi spiritual nu vor mai fi punctele noastre forte”, afirmă profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa.

2. Cunoaşterea momentelor astrale propice conceperii unui copil!

„Chiar dacă nu conştientizăm întotdeauna acest lucru, însă – spre exemplu – atunci când e Lună plină, energia negativă se amplifică, există perturbări ale somnului, trendul accidentelor auto, al violenţei este în creştere, apar dezechilibre de tot felul, stări de anxietate etc. De regulă, se recomandă evitarea conceperii unui copil în acea perioadă, deoarece aceste dezechilibre vor fi transferate şi copilului. Da, este într-adevăr romantic – şi am văzut nenumărate filme în acest sens – ca doi îndrăgostiţi să viseze sub clar de Lună plină, însă nu este în concordanţă cu scopul subiectului de faţă”, declară Dana Ţupa, fondatorul primei şcoli de yoga din România acreditată internaţional, PURNA Yoga Academy.

3. Pregătirea preliminară a cuplului prin meditaţii!

„Abstinenţa sexuală pe o anumită perioadă, meditaţia şi practica spirituală intensă, sunt alte elemente pe care trebuie să le pregătim cu aproximativ 6 luni în avans. De ce? Deoarece energia sexuală este una dintre cele mai importante energii care există în Univers şi este indicat să o direcţionăm, prin meditaţie şi rugăciune, către aspectele superioare, spirituale şi către ceea ce yoghinii numesc, chakre superioare, pentru a atrage şi pentru a da naştere unei fiinţe cât mai elevate spiritual. Momentul conceperii copilului trebuie să fie unul în care ambii partenerii să se afle într-o stare fizică, energetică, emoţională, mentală cât mai armonioasă, lipsită de stres. Este recomandabil, prin urmare, ca momentul conceperii copilului să aibă loc într-o perioadă de vacanţă, de relaxare, într-un mediu nepoluat pe cât posibil. În acelaşi timp, se recomandă ca hrana să fie cât mai pură, pentru că aceasta se reflectă nu doar la nivelul sănătăţii corporale, ci şi la calitatea emoţiilor, gândurilor şi trăirilor noastre”, conchide Dana Ţupa.

Dana Tupa este primul Expert Yoga Teacher din România care s-a acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maestri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat cu Tony Robbins şi Chloe Madanes, Strategic Interventions. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, îl consideră Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Bzi.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani
Fanatik.ro
Singurul aeroport din Europa care se află în două țări. Una dintre ele a oferit terenul, cealaltă a plătit costurile construcției
Capital.ro
Decizie bombă pentru Călin Georgescu. Anunț despre candidatura sa la prezidențiale
Playtech.ro
Se schimbă vremea în toată țara. Județele în care vor fi ninsori abudente în următoarele ore
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă: „Se crede buricul pământului” / „A început să îmi fie frică”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Spynews
Divorț secret în showbiz! O cunoscută artista de muzică populară s-a despartit de soț fără să știe nimeni
Spynews
Cum se frăgezește carnea pentru un gulaș delicios. Ai nevoie de un singur ingredient
Evz.ro
Prințesa Kate o înfruntă pe Meghan. A suportat prea multe
Ego.ro
Măsura care îi va afecta pe toți românii, de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
kanald.ro
Vești proaste pentru români! Valoarea voucherelor pentru alimente va fi redusă la jumătate în 2025. Ce modificări vor suferi pachetele cu alimente
Cancan.ro
Zodia care va avea un an 2025 plin de necazuri, potrivit faimoasei Cristina Demetrescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri sau case. Regula se va aplica peste tot în România
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
stirilekanald.ro
A murit cu zile în noaptea dintre ani, din cauza jarului căzut din sobă
substantial.ro
Sheila Fox, găsită în viață după 52 de ani de la dispariție în Marea Britanie
MediaFlux
Lovituri MULTIPLE penstru PENSIONARI și BUGETARI. Începe SCANDALUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hotelul ”invizibil” de lux din Laponia