Nicuşor Dan: Sesiunea extraordinară a Parlamentului este fictivă, facem studiu individual

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că sesiunea extraordinară a Parlamentului nu există de fapt. Deputatul crede că PSD s-a pus astfel la adăpost de o eventuală decizie nefavorabilă a Curţii Constituţionale în privinţa legii care abilitează Guvernul să dea Ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare.
Iulian Tudor
12 ian. 2017, 09:12
Nicuşor Dan: Sesiunea extraordinară a Parlamentului este fictivă, facem studiu individual

„(…) în opinia noastră, în argumentele pe care le-am scris şi le-am semnat, Guvernul, conform Constituţiei, nu are voie ca prin Ordonanţele de Guvern pe care le dă în vacanţa parlamentară să modifice legi organice. În anexa la legea de abilitare erau trecute mai multe legi organice, pe care Guvernul avea de gând să le modifice şi acest lucru în opinia noastră era neconstituţional”, a declarat Nicuşor Dan, la rfi.ro.

Liderul USR crede că „probabil PSD-ul se aşteaptă la o soluţie nefavorabilă pentru ei, pentru că au convocat printr-un abuz această sesiune extraordinară fictivă a Parlamentului, în care de fapt nu există lucrări ale Parlamentului, numai pentru ca Guvernul să poată da Ordonanţe de Urgenţă, pe care poate să le dea în timpul sesiunilor”.

„Mergem la Parlament, numai că programul spune că facem acolo studiu individual. Mai exact, fiecare dintre noi funcţionăm în nişte comisii de specialitate ale Parlamentului, în aceste comisii sunt nişte legi care îşi urmează parcursul în Parlament şi noi studiem individual aceste legi, pentru a putea să avem o opinie în momentul în care comisia se reuneşte. E o formă de a avea o activitate, pentru ca Guvernul să poată da Ordonanţe de Urgenţă. Nu este în spiritul democraţiei şi nu este o formă de respect faţă de instituţia cea mai importantă din stat, Parlamentul”, declară Nicuşor Dan.

Spynews
Karmen Simionescu s-a despărțit de tatăl fetiței sale. Primele declarații ale fiicei lui Adrian Minune despre separare / VIDEO
Bzi.ro
Maria de la Insula Iubirii a făcut senzație în costum de baie! Ce manelist a pus ochii pe blondină
Fanatik.ro
Ce a putut să descopere un cuplu în subsolul locuinței. Imaginile înfricoșătoare au făcut înconjurul internetului. ”A locuit aici înaintea noastră”
Capital.ro
Cutremur în cazul Caracal. Dincă iese nevinovat din închisoare?! S-a aflat după 5 ani
Playtech.ro
Antonia, gafă de proporții! NU mai poate șterse pozele INTIME cu ea, niciodată nu ai văzut-o așa de fierbinte
DailyBusiness
BOMBĂ pentru românii cu credite la bancă! ROBOR scade la cel mai mic nivel din ultimii ani
Adevarul
Locuri stranii dezvăluite de o nouă șosea montană. Peștera de gheață, ca „într-o călătorie spre centrul pământului”
Spynews
Oana Radu a confirmat că este într-o relație! Cum și-a cunoscut artista noul iubit și cu ce se ocupă tânărul
Spynews
Acces Direct. O tânără mămică e disperată! Femeia susține că tatăl copilului l-a dus pe cel mic în vacanță și nu l-a mai adus acasă timp de 5 ani
Evz.ro
Criză în industria auto. Vești proaste pentru iubitorii de Volkswagen
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cristiano Ronaldo și Georgina au fost fotografiați în apă, în timpul unor momente intime, când credeau că nu îi vede nimeni! Au coborât de pe iaht și au dezlănțuit pasiunea dintre ei: e prima oară când superstarul portughez e văzut în timp ce face așa ceva
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Motivul bizar pentru care s-a îngrășat Betty Salam. A apărut cu 20kg în plus la TV
Playsport.ro
Cristiano Ronaldo și Georgina, așa cum nu au mai fost surprinși niciodată! Ce au făcut pe un iaht de lux, în larg, când credeau că nu-i vede nimeni
kanald.ro
Cine este polițistul din Gorj care a murit în timp ce încerca să taie iarba din curte. Radu era tatăl a doi copii și un agent respectat în colectivul său
Capital.ro
Telefoanele mobile devin interzise: Sunt dăunătoare! E decizie națională
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
stirilekanald.ro
Gheorghe Dincă a spus ce i-a făcut Alexandrei Măceșanu! Detalii șocante
substantial.ro
Unsprezece morți și 24 de răniți într-un accident de autobuz în Shandong, China
MediaFlux
VEȘTI BUNE pentru milioane de români. Guvernul acordă NOI AJUTOARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...