Prof. Diaconu, despre acuzaţia de plagiat: Lucrările mele nu au fost plagiate de Victor Ponta

Profesorul Ion Diaconu, cel care a semnat prefaţa tezei de doctorat a premierului Victor Ponta, susţine într-o scrisoare deschisă că lucrările sale nu au fost plagiate în teza de doctorat a lui Ponta. Diaconu susţine că acest fapt poate fi evaluat cu uşurintă de specialiştii în drept. "Prezentarea unor fragmente disparate, fără precizarea clară a contextului şi fără a se ţine cont de specificul lucrărilor din domeniul dreptului, reprezintă clar semne ale unei intenţii negative, menită doar a susţine mediatic un atac nefondat", a scris profesorul Ion Diaconu.
Romania TV
23 iun. 2012, 13:07
Prof. Diaconu, despre acuzaţia de plagiat: Lucrările mele nu au fost plagiate de Victor Ponta

Vă prezentăm integral conţinutul scrisorii deschise:

„Am constatat, in aceste zile, formularea unor acuzatii foarte grave in legatura cu un eventual plagiat comis de Primul Ministru al Romaniei, domnul Victor Ponta, in lucrarea sa de doctorat privind Curtea Penala Internationala. Acuzatiile, anonime, au fost publicate in revista Nature si au fost preluate pe larg in Romania, dar si in unele  state occidentale.

Ca persoana direct implicata fara voia mea in acest subiect – sunt, pana la urma, una din persoanele care au fost prezentate ca victime ale presupusului plagiat – doresc sa fac, prin aceasta scrisoare, mai multe precizari.

In primul rand, este regretabila implicarea numelor noastre in acest scandal si nu recunoastem nici una dintre acuzatiile formulate.

In al doilea rand, cu toata raspunderea, sustin in fata domniilor voastre ca aceasta lucrare nu este plagiata dupa lucrarea pe care am semnat-o. Nu consider ca lucrarile mele au fost plagiate in teza de doctorat a domnului Ponta, fapt care poate fi evaluat cu usurinta de specialistii in drept. Prezentarea unor fragmente disparate, fara precizarea clara a contextului si fara a se tine cont de specificul lucrarilor din domeniul dreptului, reprezinta clar semne ale unei intentii negative, menita doar a sustine mediatic un atac nefondat. Atunci cand se trateaza un subiect care este foarte strict din punct de vedere juridic, asa cum este si cazul de fata, si care presupune descrierea modului de constituire a unei instante internationale de judecata, a competentei acesteia, a  procedurii de ancheta pe care o aplica procurorul Curtii si a procedurii aplicate de instanta in timpul etapei publice a procesului, originalitatea autorului este in mare parte exclusa. Oricine reia o asemenea tema, care a mai fost tratata anterior, nu poate sa nu redea documentele de baza – Statutul Curtii, Elementele crimelor, rapoartele organismelor internationale care au tratat aceasta problema – fiind practic pus in situatia de a reda  unele fraze si paragrafe provenind din aceste documente si care vor fi gasite desigur si in alte lucrari pe aceasta tema. In acest context, din punctul de vedere al tehnicii redactarii unei teze de doctorat, nu se solicita trecerea in subsol a autorilor anteriori, care au tratat o tematica identica, fiind suficienta trimiterea la sursele folosite fie la finele unui capitol, fie in cadrul bibliografiei generale si in  anexele de la finalul lucrarii.

In al treilea rand, reamintesc faptul ca teza de doctorat are ca temă Curtea Penală Internațională și a fost elaborată la puțin timp după înființarea acestei instituții. Din cate cunosc, domnul Ponta a făcut parte din echipa care a lucrat la negocierea statutului acestei Curti, fiind desemnat în acest sens de către Ministerul Public din România. Nu exista motiv pentru a plagia alti autori, data fiind participarea la aceste activitati.

In al patrulea rand, cei care au facut parte din comisia in care a fost evaluata si sustinuta lucrarea de doctorat sunt profesori de renume, si au facut cu totii referate de sustinere pentru acordarea titlului de doctor la una dintre cele mai importante universitati romanesti, Universitatea Bucuresti.

In al cincilea rand, domnul Ponta a fost acuzat ca a plagiat, in cuprinsul tezei de doctorat, o lucrare semnata de mine. Fac precizarea ca prefata la editia publicata a tezei de doctorat este scrisa chiar de catre mine. In aceasta prefata, am apreciat calitatea si continutul lucrarii si am salutat aparitia ei in literatura juridica din Romania.

In al saselea rand, lucrarile noastre, despre care se spune ca ar fi fost sursa de inspiratie pentru plagiat, au fost mentionate in bibliografie, in teza de doctorat, in acord cu normele academice in vigoare la data sustinerii tezei.

Din punctul meu de vedere, domnul Ponta a respectat toate normele academice si legale in ceea ce priveste aceasta teza. La momentul redactarii tezei de doctorat, legea care reglementa acest domeniu era Legea Nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturi conexe, care reglementa reproducerea neautorizata. Citarile din teza de doctorat s-au facut cu respectarea acestei legi. De asemenea, privind retrospectiv, teza respecta si art 4 (1) lit d, din Legea 206 din 27 mai 2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare, care defineste plagiatul astfel: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.

Asa cum a retinut si Instanta Curtii de Apel Bucuresti si a confirmat ICCJ prin decizia civila nr 1978/2008, continutul actelor normative nu poate face obiectul dreptului de autor, conform art 9, lit b din Legea 8/1996. Acest aspect este foarte important, intrucat toate textele prezentate public ca fiind plagiate nu sunt altceva decat reproduceri din documente internationale, rapoarte ale unor foruri internationale sau acte normative.

Aceeasi decizie a retinut ca incalcarea dreptului de autor nu poate fi cercetata decat din perspectiva titularului acestui drept. Cu alte cuvinte, ar trebui ca persoanele presupuse a fi autorii operei originale sa sustina existenta plagiatului, ceea ce evident nu este cazul.

Conform deciziei ICCJ, Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, nr 8/2011, „atat limbajul medical, cat si limbajul juridic, sunt caracterizate de uniformitate, ele neputand fi folosite in mod diferit, ci reclamand o folosire intocmai de catre utilizatori”. Ca atare, domeniul juridic este un domeniu bazat in mare parte pe surse de natura normativa, pe  texte. Orice lucrare porneste de la documente si apoi urmeaza opiniile exprimate in literatura de specialitate si interpretarile personale. De aceea, in literatura de specialitate se vorbeste despre acel corpus comun, acel dat care este folosit de toti autorii.

Cred ca aceste aspecte sunt importante pentru buna informare a opiniei publice si a mediului academic, precum si pentru respingerea unor acuzatii vadit false.

Am incredere ca veti lua in considerare acest punct de vedere.

Cu deosebita apreciere

Prof. Ion Diaconu”

Premierul Victor Ponta a fost acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Victor Ponta a declarat că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată şi de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ceaiul bogat în vitamina K care te ajută să ții glicemia sub control. Mulți care suferă de diabet nu știu de el
Capital.ro
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Documentul obligatoriu de la 1 ianuarie. Românii care trebuie să-și schimbe urgent actele
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Copii răniți de petarde la spitalul Grigore Alexandrescu
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)