„Pe Kovesi şi Coldea i-a înnebunit puterea!”, susţine Traian Băsescu. „Sunt doi oameni pe care, recunosc, eu i-am promovat pentru că am vrut să aduc oameni noi, să am certitudinea că nu sunt alterați de vechiul sistem. Codruța Kovesi și Coldea sunt doi oameni care nu au înțeles că astfel de funcții au o limită. După mine, Codruța nu mai trebuia să-și ia al doilea mandat la DNA după ce a fost de două ori procuror general, o dată procuror șef DNA. Îți ajunge femeie, du-te cu Dumnezeu! Dar s-au îndrăgostit de putere atât de mult”, spune Băsescu.
De asemenea, Traian Băsescu punctează că şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a plagiat. „Până şi eu, care sunt inginer, va pot spune”, transmite România TV.
Fostul şef de stat susţine însă că toate acuzaţiile la adresa celor doi vin şi ca urmare a abuzurilor pe care aceştia le-au făcut de-a lungul timpului: „Deci boala asta a puterii îi costă. În plus, au făcut și multe prostii în 2015 și 2016. Au forțat nota, au vrut spectacol, dosare subțiri și spaimă în procurori și în judecători să fie condamnați oameni împotriva cărora nu s-au găsit probe concludente. Sunt responsabili de ce li se întâmplă, cu abuzurile pe care le-au făcut în 2015 și 2016”.