Simona Halep a explicat motivele înfrângerii în conferinţa de presă de după meciul cu Shelby Rogers.
„Sunt frustrată un pic de situație, dar ce să fac?! Nu pot schimba multe. Doar să mă uit înainte. Se întâmplă. Tot ce vreau e să fie bine cu genunchiul. Am luat antiinflamatoare înainte de meci, la fel și zilele trecute. Dar când ai tensiunea meciului oficial, presiunea, lucrurile astea se resimt mai mult. Așa că durerea a fost mai puternică și n-am mai putut face mare lucru”, a spus Simona Halep, conform treizecizero.ro.
„Nu pot să spun prea multe despre cum am jucat, pentru că n-am putut fi la nivelul meu cel mai bun. Cred că e prima oară când spun asta, că din cauza durerii n-am putut face mare lucru. S-ar putea să nu joc o perioadă. Vreau doar să mă fac bine, pentru că genunchiul e foarte sensibil. E prima dată când am probleme la genunchi și vreau să nu agravez”, a mai spus Simona Halep.
SIMONA HALEP, învinsă de SHELBY ROGERS în turul I la Australian Open 2017
„N-o să schimb mare lucru. Am muncit foarte mult în această perioadă, chiar dacă nu mi-a mers aici prea bine. Trebuie să văd cum e piciorul întâi de toate, cum să fac să-mi treacă, atât cât se poate de repede”, a încheiat Simona Halep.