”PNL consideră că funcţiile de director şi director adjunct din învăţământ nu trebuie să mai stea în pixul Ministrului Educaţiei sau la cheremul vreunui inspector şcolar. Astfel, am iniţiat o propunere de completare a Legii Educaţiei Naţionale cu o prevedere care instituie următoarea interdicţie: nu pot fi numite în funcţiile de director sau director adjunct rămase vacante sau care se vacantează între perioadele de concurs persoane care au ocupat respectivele funcţii în aceeaşi unitate de învăţământ până la organizarea concursului şi care nu au participat la concurs ori s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise”, a anunţat luni deputatul PNL Sorin Moldovan prin intermediul unui comunicat de presă.
El a argumentat propunerea prin aceea că ”la nivel de ordin al ministrului situaţia şi condiţiile pentru ocuparea funcţiilor de director se pot schimba radical de la o zi la alta, aşa cum s-a întâmplat la începutul lunii ianuarie”.
Potrivit unui ordin controversat al ministrului Educaţiei, cele 666 de funcţii de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar care rămăseseră neocupate în urma concursurilor de manager vor putea fi ocupate temporar de foştii directori şi directori adjuncţi care au picat examenul de ocupare a posturilor de conducere sau care nu s-au prezentat la acest concurs.