Un grav accident a avut loc pe drumul european care face legătura între Bistriţa şi Târgu Mures. O căruţă în care se aflau trei bărbaţi şi care era nesemnalizată a fost lovită din plin de o autoutilitară.
„Mi-a venit maşină din faţă nu i-am văzut, se închina ziua cu noaptea, i-am observat târziu, nu am putut să-i evit. Nu am văzut absolut nimic”, a spus soferul masinii.
Căruţaşul, în schimb, are propria versiune, spune că şoferul a încercat să evite un alt accident şi a intrat în ei.
„Venea o masina din fata, domnul sa nu dea in masina, o intrat in noi, noi am zburat de pe ştraif. La unui ii este rupta mana, eu am scăpat ca am zburat de pe straif direct in şant”, spune carutasul.
Ceilalti doi oameni din căruţă au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital. Impactul a fost atât de puternic încât oamenii au fost aruncaţi câţiva metri prin aer, apoi au ajuns în şanţul de beton de pe marginea drumului.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporala din culpă şi distrugere.