Poliţia: Adrian Năstase nu execută din pedeapsă cât timp se află la Spitalul Floreasca

Adrian Năstase nu execută din pedeapsa de doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii" pentru că procesul verbal de încarcerare nu a fost întocmit, iar fostul premier nu se află încarcerat într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar. Poliţia Capitalei le-a trimis o scrisoare medicilor de la Spitalul Floreasca în care se cer detalii despre starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase Adrian Năstase a fost internat de urgenţă şi operat după ce miercuri seara a încercat să se sinucidă şi s-a împuşcat. Decizia privind transferarea lui Adrian Năstase la spitalul penitenciarului Rahova aparţine medicilor care se ocupă de el.
Romania TV
24 iun. 2012, 10:02
Poliţia: Adrian Năstase nu execută din pedeapsă cât timp se află la Spitalul Floreasca

Mandatul pentru executarea pedepsei nu a fost pus în aplicare în cazul lui Adrian Năstase, informează Poliţia.

Deoarece, conform Codului de Procedură Penală, nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare şi persoana menţionată în mandatul de executare nu a fost încarcerată într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, se consideră că procedura de executare a mandatului nu a fost încheiată şi sunt continuate demersurile pentru punerea sa în aplicare„, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei. 

Luni, medicii de la Spitalul Floreasc urmează să se pronunţe asupra tranferului lui Năstase la penitenciar.

Mâine dimineaţă (luni n.red.), în jurul orei 10, voi solicita comisiei care s-a îngrijit de starea de sănătate a domnului Adrian Năstase să ia o decizie cu privire la un posibil transfer. Cei care vor hotărî acest lucru sunt doctorii Brădişteanu şi Lascăr”, a declarat pentru Adevărul directorul Spitalului Floreasca, Radu Macovei.

Unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, Lucian Bolcaş, a explicat la România TV că „începerea executării pedepsei este un act procedural formal, care se face printr-un proces verbal de luare în custodie şi se înregistrează la instanţa de executare, care este Tribunalul Bucureşti. În ceea ce-l priveşte pe domnul ministru Ioan Rus, care a spus că Adrian Năstase îşi ispăşeşte deja în spital primele zile de detenţie, el s-a referit la o dispoziţie pe care a dat-o, de punere în executare a acestui mandat. Nu este de datoria lui să urmărească pas cu pas această situaţie„.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie.

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a acuzat încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la „negocierea” unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.

„Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat şi primeşte diagnostic de la doctorul Brădişteanu (…) Faptul că diagnosticul îl pune doctorul Brădişteanu, care a fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie, nu-mi dă o stare de linişte cu privire la faptul că diagnosticul este unul corect”, a spus Monica Macovei.

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a vorbit miercuri seara cu Adrian Năstase în legătură cu ducerea sa în arest, iar din conversaţie şi-a dat seama că fostul premier intenţionează să se sinucidă.

Macovei a cerut demisia lui Ioan Rus, considerând că acesta a încălcat legea săvârşind un abuz.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul „Trofeul Calităţii”. Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că, la dorinţa familiei lui Adrian Năstase, Spitalul Floreasca nu mai poate să furnizeze niciun fel de informaţie privind starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster