Proteste în Bucureşti şi alte oraşe din ţară împotriva Legii graţierii. 3.000 de oameni au protestat la Guvern VIDEO UPDATE

Peste o mie de persoane s-au strâns, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penal şi de procedură penală, acţiunea fiind iniţiată pe reţelele de socializare. Ulterior, numărul manifestanţilor a urcat la peste 2.000 în drum spre Guvern. Proteste similare au avut loc şi în alte opt oraşe mari din ţară. 
Alina Costache
18 ian. 2017, 17:01
Proteste în Bucureşti şi alte oraşe din ţară împotriva Legii graţierii. 3.000 de oameni au protestat la Guvern VIDEO UPDATE

UPDATE Protestul din faţa guvernului se încheie, oamenii au început să părăsească Piaţa Victoriei.

UPDATE În faţa Guvernului s-au strâns aproape 3.000 de persoane, potrivit estimărilor celor care participă la protest. Ei scandează în cor „Fără graţiere” şi „După servici, mâine tot aici”. Manifestanţii au mai strigat „Hoţii”, „Corupţia ucide” şi „PSD, ciuma roşie”.

Cei peste 2.000 de manifestanţi au ajuns în faţa Guvernului, în Piaţa Victoriei, la aproape o oră după ce au plecat de la Universitate. 

Protestatarii au scandat aceleaşi lozinci ca în Piaţa Universităţii: „DNA să vină să vă ia” și „Fără amnistie, la pușcărie”. Ei poartă cartonaşe roşii şi pancarte pe care scrie „Vrem sistem de sănătate, nu iertare de păcate”, „Jos labele de pe Codul penal”.

UPDATE Manifestanţii au blocat prima bandă a Bulevardului Magheru, pe sensul spre Piața Romană, în drum spre Palatul Victoria.

Proteste față de Legea grațierii în București și alte orașe

UPDATE Protestatarii din Capitală au ocupat bulevardul de la Universitate şi au plecat spre Guvern, însoţiţi de jandarmi. 

Potrivit România TV, o echipă a televiziunii de ştiri a fost agresată verbal în timp ce filma.

UPDATE Aproape o sută de sibieni s-au strâns miercuri seara, în Piaţa Mare, la un protest spontan împotriva proiectului Legii graţierii. Participanţii nu au scandat lozinci, însă au afişat un singur banner cu doi elefanţi simbolizând graţierea şi amnistia şi îndemnul „Să le tăiem trompele!”, transmite Agerpres.

Mulţi dintre cei prezenţi la protest sunt membrii USR sau PNL. La protest participă mai mult de jumătate din filiala USR Sibiu, adică 30 de oameni, în frunte cu liderul organizaţiei, Raluca Amariei.

UPDATE

Conflict între manifestanţi şi jandarmi la protestul organizat la Cluj

Peste 250 de persoane protestează, miercuri seară, la Cluj-Napoca, faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului vizând graţierea şi modificările Codului penal, la un moment dat între câţiva manifestanţi şi jandarmi izbucnind un conflict, în condiţiile în care forţele de ordine le-au cerut acestora să se legitimeze, oamenii scandând „Jandarmeria apără hoţia” şi „Ruşine!”, scrie news.ro. 

UPDATE 

La Iaşi, aproape 100 de oameni au ieşit în stradă şi au protestat pe Bdul. Ştefan cel Mare. 

Cum a fost anunţat protestul împotriva Legii graţierii

„Ne strângem la Universitate începând cu ora 18:00. Daca suntem destui mergem într-un marş spre Guvern. Pornim în marş la ora 20:00”, au scris iniţiatorii protestului pe pagina de Facebook „Nu legii graţierii şi amnistiei”.

Protestatarii prezenţi în Piaţa Universităţii scandează „Ciuma roşie, jos PSD”, „Demisia!”, „Colectiv”, „Ruşine!”, „Vrem democraţie, hoţii stau la puşcărie!”, „Jos penalii”, „DNA, să vă ia!”, „Guvernare, nu eliberare” şi ţin în mâini cartoane mici roşii.

Manifestanţii de la Bucureşti agită cartonaşe roşii şi poartă pancarte pe care scrie „Vrem sistem de sănătate, nu iertare de păcate”, „Jos labele de pe Codul penal”.

Protestul vine după ce, miercuri, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.

Protestele au loc miercuri seară în Piaţa Universităţii din Capitală, dar şi alte oraşe mari din ţară precum Cluj, Craiova, Braşov, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Deva şi Constanţa. 

Printre cei care şi-au anunţat prezenţa în stradă se află şi Nicuşor Dan, preşedintele USR, care spune că a reflectat mult înainte de a lua decizia de a participa la protest.

„E foarte grav ca guvernul sa dea o ordonanta de urgenta prin care sa scape politicienii de puscarie. E un atac la statul de drept, o intoarcere a Romaniei la anii 90, un atac la viitorul occidental al Romaniei.
Protestele organizate azi in orasele din Romania sunt reactia fireasca si obligatorie la abuzul puterii. Prin proteste au fost oprite derapajele din Martea Neagra (aceleasi cu cele de azi) si legea speciala pentru Rosia Montana.
Voi fi azi la ora 18 la protesul din Piata Universitatii.
Am reflectat mult daca sa particip sau nu, riscul fiind sa fim acuzati de confiscare politica a protestelor. Am decis sa particip, fara sa dau declaratii presei de la protest, pentru a transmite un mesaj asupra gravitatii a ce se intampla sutelor de mii de oameni care ne-au votat”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicuşor Dan. 

Protestele au fost anunţate pe pagina de Facebook a Comunităţii „Corupţia Ucide”, pentru perioada 18 ianuarie – 1 februarie, iar peste 3.000 de oameni şi-au anunţat prezenţa.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Ce faci dacă te prinde viscolul. Mulți șoferi greșesc
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios