26 de trenuri anulate din cauza viscolului. Pasagerii vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor

CFR Călători a anulat joi dimineața 26 de trenuri Regio care ar fi trebuit să circule în județele Constanța și Ialomița, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.
Filip Stan
19 ian. 2017, 07:09
26 de trenuri anulate din cauza viscolului. Pasagerii vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor

„Pe unele rute secundare din sudul și sud estul țării se circulă doar cu locomotive Diesel, motiv pentru care unele trenuri pot înregistra întârzieri. Prioritatea noastră este aceea de a asigura oamenilor un transport fără riscuri și de a realiza legături între marile orașe, pe magistrale”, precizează reprezentanții CFR Călători.

Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, CFR Călători a luat decizia de a anula aproximativ 5% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții, dar și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea acestora.

Citeşte şi: Viscolul face ravagii, şoferii sunt disperaţi din cauza vântului care spulberă zăpada. Probleme, pe mai multe drumuri naţionale UPDATE

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'