Avionul de mici dimensiuni prăbuşit duminică în judeţul Arad era un avion de agrement. Din nefericire, pilotul, un bărbat, a murit în urma impactului. Era singur în avion. Potrivit reprezentanţilor serviciului de Ambulanţă Arad, nu există alţi răniţi.
Accidentul aviatic s-a petrecut la marginea localităţii Şiria, peste o casă în construcţie, iar mai mulţi pompieri au fost trimişi la locul tragediei. Avionul ar fi rămas agăţat în grinzile casei în construcţie. Potrivit lui Roberto Schill, de la Ambulanţa Arad, avionul s-a înfipt în acoperişul casei, pilotul ca căzut din avion undeva în interiorul locuinţei.
Tragedia a fost anunţată de un localnic la serviciul de urgenţă 112.
La marginea localităţii Şiria, din judeţul Arad, situată la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Arad, există un aerodrom unde au loc exerciţii aviatice, în special la sfârşit de săptămână.
„Am ajuns primul aici pentru că m-a sunat un consătean. Am ajuns împreună cu Poliţia. Avionul a lovit acoperişul unei case şi, din păcate, pilotul a decedat. Avionul a rămas agăţat în podul casei, pe grinzile acesteia, iar pilotul a căzut chiar în holul locuinţei în urma impactului, fiind mort”, a declarat primarul comunei Şiria, potrivit MEDIAFAX.
Pilotul care şi-a pierdut viaţa are 42 de ani şi este sportiv înregistrat la Aeroclubul Român, cu vechime. Subprefectul judeţului Arad, Radu Stoian, a declarat că avionul prăbuşit este unul de tip Icarus C 42.
Accidentul aviatic din Arad are loc la o zi după ce un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în zona Cornetu – Clinceni. La bordul avionului CESNA se aflau patru persoane şi toate au scăpat cu viaţă.
Unul dintre cei patru pasageri ai avionului prăbuşit sâmbătă, la Cornetu, a făcut o declaraţie în exclusivitate pentru România TV. Bărbatul spune că a trecut prin momente de groază şi că şi-a aşteptat resemnat moartea.
„Am aşteptat moartea, toţi. Am văzut că s-a oprit motorul şi ne-am uitat jos cum se duce avionul. Nici n-am crezut că am scăpat cu bine, am crezut că e sufletul”, a povestit unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic de la Cornetu.