Scandal sângeros, în centrul Constanței, după ce un tânăr a fost atacat de un agresor înarmat cu un cuțit. Totul s-a întâmplat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Universității „Andrei Șaguna”, scrie reporterntv.ro.
Potrivit primelor informații, un tânăr a fost atacat cu cuțitul de un alt tânăr, însă a reușit să se ferească de o lovitură ce i-ar fi putut fi fatală. În altercație, el a fost tăiat la o mână.
Oamenii îngroziți au sunat la numărul unic de urgență 112, iar în scurt timp, la fața locului au ajuns polițiști, dar și un echipaj medical.
Atât tânărul rănit, cât și agresorul au primit îngrijiri medicale și, cel mai probabil, ambii vor fi audiați de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Citeşte şi Tânăr de 19 ani, ucis cu sânge rece pentru o fată