Turcan despre deplasarea lui Dragnea în SUA: Mi se pare mic să te foloseşti de învestitură să bagi băţul prin gard

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că deplasarea lui Liviu Dragnea în SUA nu este demnă de un lider de partid care a câştigat alegerile.
Filip Stan
22 ian. 2017, 13:13
Turcan despre deplasarea lui Dragnea în SUA: Mi se pare mic să te foloseşti de învestitură să bagi băţul prin gard

„Încă nu ştim în ce condiţii a fost plecat în Statele Unite ale Americii, dacă a fost pe bani publici sau pe bani personali, iar dacă a fost pe bani personali, eu cred că ar fi de interes pentru opinia publică să aflăm cât a costat acest demers. Cred că dacă domnul Dragnea mergea acolo să reprezinte România, să vorbească frumos despre România, să nu politizeze acea prezenţă, ar fi avut sprijinul întregii societăţi. Însă să te foloseşti de prezenţa la învestirea noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii pentru bătălia ta internă, mi se pare mic, mi se pare o conduită mică, nu de om de stat, nu de preşedintele unui partid care a câştigat alegerile, ci de om care şi în Statele Unite bagă băţul prin gard”, a spus Turcan.

Citeşte şi: Cât a costat biletul lui Liviu Dragnea la cina cu Donald Trump. PSD suportă toate costurile

Ea a solicitat ca toate cheltuielile deplasării ar trebui făcute publice într-un mod transparent.

”Au folosit această deplasare atât Liviu Dragnea, cât şi cercul zglobiu din jurul domniei sale, ca un atac la preşedintele Klaus Iohannis, ca un mod sfidător de a te plasa în ochii cetăţenilor români. (…) Ştiu că această deplasare a fost pe bani. Şi pe bani foarte mulţi. Şi doresc să aflu pe câţi bani”, a conchis Raluca Turcan, conform Mediafax.

Potrivit Politico, accesul la toate evenimentele din cadrul săptămânii învestirii preşedintelui Trump a fost pe bani, costul unui pachet începând de la 25.000 de dolari şi putând ajunge până la un milion de dolari.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Astrologul Minerva explică metoda prin care să ne spălăm rănile. Cum te poți vindeca, de fapt, de traumele copilăriei
Capital.ro
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Ghid admitere liceu 2024. Cum se calculează media de repartizare
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Scăpați rapid de țânțari. Trucul cu hârtia igienică este incredibil
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Dezvăluiri de impact în cazul celor trei tineri români care au murit în Italia. Ce a scos la iveală telefonul Patriziei Cormos, tânăra de 20 de ani prinsă de viitură
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
Se dă interdicție completă în România. Va fi ilegal în spațiul public. Dispare din orice oraș și sat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Zelenski cere arme cu rază lungă și apărare aeriană după atacurile rusești în Zaporojie
MediaFlux
BLOCAJ privind RECALCULAREA PENSIILOR! LOVITURĂ pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?