Amalia Enache, în doliu. Anunţ trist pe Facebook

Amalia Enache, cuvinte emoționante pe Facebook după ce mama ei a murit.
Alina Costache
23 ian. 2017, 07:14
Amalia Enache, în doliu. Anunţ trist pe Facebook

„De câte ori o fi stat şi mama mea în poziții imposibile să pot eu să dorm, de câte ori s-o fi uitat nopțile la somnul meu, de câte ori şi-o fi ținut tusea să nu mă trezesc eu, de câte ori m-o fi ținut în brațe la orice oră…Mi-ar fi plăcut să o pot întreba, de când o am pe Alma am parcă tot mai multe întrebări pentru ea. Ce păcat ca nu avem amintiri de când eram bebeluşi! Cred că nu ne-am supăra niciodată mai târziu pe mamele noastre, dacă ne-am aminti cum era atunci”, a scris Amalia Enache pe contul de Facebook.

În mod public, Amalia și-a amintit de mama sa într-o ediție a emisiunii „Doamne de poveste”, de acum câțiva ani. Aceasta a vorbit cu sinceritate și cu vădită emoție despre momentele petrecute alături de cea care i-a dat viață, dar și despre clipele de groaze antemergătoare morții femeii.

„Am avut o mamă foarte calmă, caldă, înțelegătoare. Nu am auzit-o niciodată să ridice vocea. Mă tempera, îmi era o foarte bună sursă de echilibru. Îmi aduc aminte și vocea ei. Mi-e foarte ușor să o văd aici lângă mine. E vorba de un gest care spune foarte multe despre relația dintre noi. Mă mângâia foarte mult pe mâini. Ăsta era gestul meu de afecțiune cu mine, cu fratele meu și cu tatăl. Și râdea foarte mult.”

DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Dispar bonurile fiscale pentru plata cu cardul. Măsura intră în vigoare de joi, 26 decembrie
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Victor Cornea a plecat chiar în ziua de Crăciun. Reacția Andreei Bălan, după anunțul lui public
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Femeia care îi bântuie visele lui Mihai Bobonete. A divorțat de două ori
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. S-a aflat marele adevăr: Face discret cu ochiul fascismului istoric
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Peste 3000 de solicitări înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov
MediaFlux
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)