“Majoritatea cetăţenilor noştri sunt pentru păstrarea statalităţii Moldovei”, a subliniat el.
“În ceea ce priveşte poziţia României, sunt prietenii şi vecinii noştri, bineînţeles, însă ne îngrijorează. Am spus de multe ori că vrem să fim prieteni cu România, sunt vecinii noştri şi nu avem probleme cu ei, cu excepţia uneia – tentativele lor de a submina statalitatea Moldovei”, a adăugat liderul de la Chişinău, pledând din nou interzicerea prin lege a oricărui partid moldovean care cere unirea cu România.
Dodon a mai spus în interviu că nu crede că Republica Moldova va face vreodată parte din Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât “mai mulţi politicieni din diferite ţări afirmă că vor părăsi Uniunea”.
Citeşte şi Igor Dodon: Relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană rămân neschimbate
“Dacă nu unificăm naţiunea, atunci ne vom confrunta cu riscul de a ne pierde statalitatea – avem România chiar lângă, dornică să ne absoarbă oricând”, a avertizat Dodon în interviu acordat cu ocazia vizitei la Moscova.
El a atras atenţia că părerile electoratului din ţara s-au schimbat în ultima perioadă şi că, dacă în urmă cu şapte ani, 70% dintre moldoveni susţineau ideea integrării europene, acum proporţia acestora este de 35%-40%.
Această tendinţă este provocată, pe de o parte, în urma acuzaţiilor de corupţie care vizează partidele proeuropene, iar pe de alta pentru că, în urma Acordului de Asociere cu UE, Chişinăul a pierdut accesul la piaţa rusă, care absorbea 50% din exporturi.