„Se propune extinderea aplicării şi pe perioada 1 martie – 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 care vizează (…) menţinerea cotei de contribuţie la fondul de pensii la nivelul prevăzut pentru anul 2016″, se menţionează în proiectul citat.
Citeşte şi Pensia pentru limită de vârstă. Cine se poate pensiona în 2017
Cu toate acestea, Guvernul promite că începând cu 1 ianuarie 2018 cota de contribuţie la fondurile de pensii administrate privat se majorează la 6%. Contribuţia la pensiile private obligatorii ar fi trebuit să ajungă la 6% încă din anul 2016, dar autorităţile au decis de câteva ori amânarea majorării anuale de jumătate de punct procentual.
Executivul anterior a decis, la finalul lui 2016, îngheţarea contribuţiei la Pilonul II la 5,1% pentru primele două luni din 2017, urmând ca decizia de menținere a înghețării sau de majorare a contribuției să o ia guvernul ce urma să vină.
Citeşte şi Cum se calculează corect pensia
„Legea nr. 411/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o cotă transferată de 2%, în anul 2008, urmând ca în termen de 9 ani de la începerea activităţii de colectare, contribuţia la fondul de pensii să se majoreze la o cotă maximă de 6%, cu o creştere de 0,5 puncte procentuale pe an până în anul 2015 inclusiv, respectiv cu o creştere de 0,1 puncte procentuale în anul 2016 şi cu o creştere de0,9 puncte procentuale în anul 2017, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an”, potrivit proiectului.