Ponta: Parlamentul poate să mă demită pe mine sau să-l suspende pe Băsescu, la o adică

Victor Ponta a declarat, luni, că motivul pentru care s-a adresat Parlamentului privind reprezentarea la Bruxelles a constat în dorinţa de a nu crea senzaţia că există un conflict preşedinte-premier, el precizând că Legislativul poate să-l demită pe el sau să-l suspende pe preşedinte, "la o adică". Preşedintele Traian Băsescu a depus la Curtea Constituţională o sesizare privind conflictul cu Guvernul referitor la nivelul reprezentării la Consiliul European. 
Romania TV
25 iun. 2012, 11:41
Ponta: Parlamentul poate să mă demită pe mine sau să-l suspende pe Băsescu, la o adică

Întrebat dacă va merge în mod sigur la Consiliul European, indiferent de discuţiile pe care le va mai purta cu preşedintele Băsescu, Ponta a subliniat existenţa declaraţiei Parlamentului în acest sens.

„Există o declaraţie a Parlamentului. Din acest motiv eu m-am adresat Parlamentului României, pentru că nu am dorit nici atunci şi nu doresc nici acum să creăm senzaţia că e doar un conflict între preşedinte şi primul-ministru. Am dorit, până la urmă, să avem Parlamentul, cel care poate fie să mă demită pe mine prin moţiune de cenzură, fie să-l suspende pe preşedinte, la o adică”, a spus Ponta.

El a arătat, în al doilea rând, că la acest Consiliu European se vor discuta subiecte referitoare la propunerile de creştere economică şi creare de locuri de muncă şi la bugetul UE 2014-2020.

„Cred că e în interesul României ca Guvernul care va pune în practică aceste măsuri să fie reprezentat la aceste discuţii. Cred că e în interesul Guvernului de a avea un mandat practic şi de la Parlament, şi de la preşedintele României, pentru că ambele subiecte vreau să cred că sunt importante şi pentru Parlament, şi pentru preşedinte”, a spus Ponta.

Premierul a subliniat că un mandat complet al celui care participă la Consiliul European este în avantajul bunei reprezentări a României acolo.

El a precizat că îi va transmite preşedintelui Traian Băsescu, în discuţia de luni, de la CSAT, argumentul său că România trebuie să se prezinte „serios, unitar şi echilibrat pe plan european” la acest Consiliu.

„E în interesul României ca orice fel de conflict pe plan naţional să nu afecteze modul în care ne apărăm interesele noastre pe termen lung”, a subliniat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a depus la Curtea Constituţională o sesizare privind conflictul cu Guvernul referitor la nivelul reprezentării la Consiliul European.

Şeful statului i-a trimis săptămâna trecută o scrisoare lui Victor Ponta în care îl ameninţă cu justiţia în cazul în care va merge la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles fără a avea aprobarea expresă a Preşedinţiei

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster