Liftieră condamnată la închisoare pentru trafic de influenţă. Femeia a strâns mii de euro de la bolnavi

O liftieră care lucra la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la închisoare pentru că le cerea bani bolnavilor pe care îi transporta cu liftul. În schimb, femeia le promitea că va interveni la diversi medici să-i ajute.
Filip Stan
25 ian. 2017, 07:46
Liftieră condamnată la închisoare pentru trafic de influenţă. Femeia a strâns mii de euro de la bolnavi

Liftiera de la Spitalul Județean Suceava a fost condamnată la trei ani și opt luni de închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de influență.

Anchetatorii spun că femeia le promitea oamenilor că reuşeşte să îi interneze fără ca aceştia să suporte cheltuieli sau le spunea că le poate facilita dosarele de pensionare pe caz de boală. Infracţiunile s-au desfăşurat pe o perioadă de şapte ani, timp în care femeia a încasat mii de euro de la oamenii creduli.

Tribunalul Suceava a mai dispus confiscarea a 1.500 de euro și a 9.250 de lei de la aceasta și menține măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 500 de euro, ridicată de organele de urmărire penală la data de 11 august 2015, cu ocazie efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatei. De asemenea, se menține măsura asiguratorie a sechestrului asupra apartamentului liftierei, cu suprafață de 53,58 metri pătrați, situat în Suceava, cu valoarea de impozitare de 146.722 de lei, proprietatea acesteia și a soțului sau până la concurența sumei de 1.000 de euro și 9.250 de lei. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă și poate fi contestată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare, scrie obiectivdesuceava.ro.

Femeia lucra ca liftieră la Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” şi avea ca atribuţii principale principale transportarea salariaților din secțiile spitalului, bolnavii internați în vederea desfășurării actului medical, însoțirea permanentă a cabinei liftului, întreținerea cabinei în stare de curățenie.

Citeşte şi Dosar penal pentru abuz în serviciu la un centru de boli psihice din Vâlcea, după apariţia unor imagini cu oameni legaţi de paturi

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy