Salariile de la stat vor creşte mai accentuat decât cele din mediul privat, în următorii trei ani, relevă ultima prognoză a Comisiei Naţionale de Prgnoză (CNP), organism aflat în subordinea Guvernului. Iar asta în condiţiile în care salariile la stat sunt, în medie, deja mult mai mari decât în mediul privat.
Potrivit CNP, salariul mediu brut din sectorul bugetar a fost, în 2016, de 3.186 de lei, după o creştere de 13,9% anul trecut, în timp ce, în mediul concurenţial, salariul mediu brut era de 2.731 de lei, după o creştere de doar 9,3%.
În sectorul bugetar, salariul brut va creşte, potrivit estimărilor oficiale, cu 16,9% în 2017, cu 10,3% în 2018, şi cu 11,5% în 2019. Aşadar, în 2019, salariul mediu brut al angajaţilor de la stat va fi de 4.580 de lei, în creştere cu 43% faţă de valoarea din 2016, scrie economica.net.
În mediul privat, creşterea salariilor va fi substanţial mai mică, de doar o cifră pe an. Potrivit CNP, salariul mediu brut din sectorul concurenţial va creşte cu 9,9% în 2017, 8,9% în 2018 şi 7,6% în 2019. Deci, atunci salariul mediu brut al angajaţilor din mediul privat va ajunge la 3.521 de lei, în creştere cu doar 28% faţă de valoarea din 2016. Deci diferenţa de salarizare stat/privat se va tot adânci.
Numărul de angajaţi la stat va tot continua să crească. În 2016, sectorul bugetar număra 891.000 de angajaţi, cu 0,9% mai mulţi decât anul precedent. Iar angajările la stat vor continua: numărul de angajaţi va creşte cu 0,8% în acest an, 1% anul viitor, 1,6% în 2019 şi chiar 1,9% în 2020. În acel an, la stat vor lucra cu 47.000 de mai mulţi oameni. Cifra este aproximativ egală cu numărul de salariaţi pe care îi au acum toţi cei mai mari trei angajatori privaţi din România la un loc: Kaufland, OMV Petrom şi Dacia.
Citeşte şi Prognoza de creştere economică pentru 2017, revizuită în sus de CNP