Drumul European 85 este blocat între Focşani şi Mărăşeşti, în urma accidentului rutier produs în apropiere de Tişiţa. În accidentul de pe DN 2 au fost implicate o dubiţă şi un autoturism.
Din primele cercetări a rezultat că vinovat de producerea accidentului ar fi fost şoferul autoturismului, care a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu dubiţa.
Cinci persoane au fost rănite, dintre care două mai grav. Acestea au fost scoase dintre fiare de echipajele de la descarcerare şi transportate la spital.
După ora 16.00, DN2 a fost deblocat.