Ele sunt celebrităţile cărora dependenţele le-au adus moartea

Pierderea tragică a unei celebrități este un eveniment care de multe ori lasă multe întrebări fără răspuns și uneori este asociată cu excesul de medicamente, alcool sau droguri. Staruri de renume foarte iubite precum Michael Jackson, Whitney Houston, sau Heath Ledger au fost victimele unor astfel de circumstanțe nefericite. În timp ce multe decese se produc din cauza supradozelor de substanțe ilegale, altele se întâmplă în mod neintenționat din cauza combinării unor medicamente puternice cu alcool.
Romania TV
26 ian. 2017, 08:19
Ele sunt celebrităţile cărora dependenţele le-au adus moartea

Whitney Houston

Cântăreața americană în vârstă de 48 de ani a început să consume droguri ca o formă de rebeliune, până ce substanțele interzise au pus stăpânire pe ea. Artista a fost chiar și internată la dezintoxicare de multe ori de-a lungul vieții. Din nefericire, în 2012 Whitney a pierdut lupta cu dependența și o supradoză i-a fost fatală.

Houston a fost găsită moartă în cada din baia unui apartament de lux din Hotelul Beverly Hilton. Concluzia legiștilor – moartă prin înec în urma unei doze de cocaină, pe fondul unei boli de inimă.

Citeşte şi  Skinny la Hollywood. Vedete care s-au luptat cu anorexia

Kurt Cobain

Chitaristul de la Nirvana și-a cunoscut soția, pe Courtney Love, în timp ce se drogau împreună. În 1994, artistul a fost găsit mort în casa sa din Washington, cu un pistol lângă și cu o rană vizibilă la cap.

Cu câteva zile înainte de deces, Cobain, 27 de ani,  ieșise dintr-un centru de reabilitare. Verdictul – sinucidere, iar ceea ce l-a făcut să apeleze la acest gest a fost un cocktail de heroină și alcool.

Citește continuara pe okmagazine.ro 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre