ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. ÎNSCRIERE CLASA I. „Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017 inclusiv pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2017-2018, sau ai celor pentru care evaluarea (..) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță în grupa mare”, prevede proiectul MEN.
ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. ÎNSCRIERE CLASA I. Totodată, în cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2017, inspectoratele școlare/unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
„În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat”, se mai arată în proiect.
CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN CLASA O ŞI CLASA I
ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. ÎNSCRIERE CLASA I. Potrivit proiectului, pe 22 februarie se vor afișa circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
Între 23 februarie — 2 martie se va organiza în fiecare unitate de învățământ „Ziua porților deschise”, în care părinții și copiii pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ.
Până pe 14 martie se va realiza evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor.
ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. ÎNSCRIERE CLASA I. Potrivit proiectului, între 27 februarie și 16 martie se vor completa de către părinți, online sau la unitatea de învățământ, cererile tip de înscriere. Tot în această perioadă, se va face și validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care se solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul 8,00 — 20,00, respectiv sâmbătă, între 9,00 — 13,00.
Între 18 — 21 martie se vor procesa la unitățile de învățământ informațiile din cererile-tip de înscriere.
Pe 22 martie se vor face procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. ÎNSCRIERE CLASA I. Totodată, proiectul prevede că între 22 — 23 martie se va face afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.
Între 24 — 30 martie se vor depune cereri-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a două, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare are ca termen data de 6 aprilie.
ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. ÎNSCRIERE CLASA I. Același proiect prevede că între 7 și 13 aprilie se fac centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, informează Agerpres.