Arbitri români cu identităţi false, implicaţi în mafia pariurilor. Amicale suspecte cu echipe din Liga 1

Arbitri români care ar fi fost prezentaţi ca turci, sloveni sau bulgari au condus meciurile unor echipe din Liga 1 aflate în stagii de pregătire în Cipru şi Turcia. Aceşti arbitri ar fi încercat să influenţeze rezultatul partidelor pentru mafia pariurilor
Filip Stan
27 ian. 2017, 07:52
Arbitri români cu identităţi false, implicaţi în mafia pariurilor. Amicale suspecte cu echipe din Liga 1

Trei arbitri activi şi unul retras, toţi din România, au luat decizii inexplicabile în meciurile pe care le-au condus, potrivit gsp.ro. Cristian Catană, secretarul AJF Dâmboviţa, arbitru în Liga a III-a, a condus meciul Astra – Pogon Szczecin, scor 1-3, fiind prezentat de organizatorul amicalului drept bulgar. Centralul a dictat două penaltiuri, câte unul pentru fiecare echipă, ambele ratate intenţionat. La penaltyul petru Astra, uşor acordat, Săpunaru trimis balonul uşor la portar, dar arbitrul a cerut repetarea loviturii. Daniel Niculae a şutat intenţionat pe lângă poartă, lăsând impresia că nu vrea să se implice în trucarea rezultatului. Şi polonezii au ratat intenţionat lovitura de la 11 metri primită.

Din moment ce jucătorii mei refuză să marcheze din penalti, vă daţi seama. La fel şi jucătorii adverşi. Prima repriză a ţinut 52 de minute, mă plictisisem. I-am tot spus că s-a terminat. A dat penalti după o fază în careu la noi, au dat pe lângă poartă. A râs şi antrenorul lor. A fost mizerabil! Sunt mizerii care se întâmplă„, a declarat, joi, antrenorul Marius Şumudică, pentru Digi Sport.

Arbitrul Dan Petre şi asistenţii Laurenţiu Nicolae şi Cristian Grigoraşcu, ultimul retras din activitate, ar fi condus ca „brigadă slovenă” meciul amical CFR Cluj – FC Ufa. Arbitrul a dictat uşor un penalti pentru CFR în prelungirile primei reprize. Pentru că jucătorul clujenilor a ratat, arbitrul a cerut repetarea loviturii, iar CFR a deschis scorul.

Sunt uimit. Ştiam că am fost arbitraţi de sloveni la primul meci şi bulgari la al doilea meci. Credeam că le ştiu pe toate în fotbal, dar se pare că nu. Noi n-am ieşit de pe teren la niciun meci. La meciul cu Ufa, am avut un penalti pe care l-am ratat şi arbitrul a acordat repetare. La al doilea meci, am avut iar un penalti pe care l-am ratat. Meciurile au fost bune, intense. Meciurile au fost organizate de un agent de meciuri cu care lucrăm de mulţi ani şi n-am mai avut probleme până acum. În timpul meciului, când eram nemulţumiţi de arbitraj, culmea e că noi încercam să vorbim cu arbitrii în engleză, credeam că sunt străini„, a declarat preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan. la Dolce Sport.

Cele două meciuri amicale au avut loc în Cipru, dar Dan Petre ar fi arbitrat şi o partidă în Turcia, în care FC Botoşani a câştigat cu 3-0 în faţa echipei Amkar Perm. Primele goluri au fost marcate din penalti. Al doilea a fost dictat în minutul 45+6. Vaşvari a ratat, dar centrul a decis repetarea loviturii şi Harghelegiu a marcat. Grigoraşcu ar fi fost unul dintre asistenţi la această partidă, dar brigada a fost prezentată ca fiind din Turcia.

CCA susţine că investighează aceste cazuri. „Ştim despre subiect şi facem propria cercetare. În momentul în care lucrurile se confirmă, vom discuta situaţia în Comisia Centrală şi vom lua decizia care se impune„, a comentat Alexandru Deaconu, vicepreşedintele CCA, potrivit gsp.ro.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care își pot schimba viața complet până la primăvară. Soarta le surâde acestor 3 nativi, chiar din această săptămână
Capital.ro
Reorganizarea teritorială a României. Județele care dispar. Cum va arăta noua hartă
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Încăierare între vedetele FCSB-lui. Tensiunea a explodat în cantonament din Antalya
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Vehiculele care vor fi interzise: pericol la adresa securității naționale
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Florin Doagă a murit într-un accident cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai poate fi oprit. Dezvăluirea momentului: Fără probleme...
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Autoritățile sud-coreene încearcă din nou arestarea președintelui Yoon Suk Yeol
MediaFlux
LOVITURĂ pentru pensionari. Ministrul a spus clar: NU SUNT BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane