„Tendinţele acestui an în ceea ce priveşte camera de baie sunt redate prin linii simple şi denotă eleganţă şi rafinament. Nota de eleganţă este data de tonurile neutre folosite, nuanţe de alb, beige, crem, gri, precum şi de finisajele mate în vogă. În materie de obiecte sanitare se merge în direcţia de soft, minimalist, obiectele având o linie simplă şi o formă arhitecturală, fie geometrizată, fie fluidă, organică”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET Paul Scarlat, director vânzări la Delta Studio Concept Store.
Trendul actual este acela de a duce baia către un spaţiu de lux. Pentru un anumit nivel de rafinament în amenajare, se folosesc materiale naturale precum piatra, lemnul etc., cu eventuale inserţii metalice sau de mozaic, pentru accent. O parte importantă în amenajarea băii o are şi amenajatul din punct de vedere al obiectelor de iluminat. O iluminare corectă oferă spaţiului respectiv nota dorită de sofisticare.
Cât costă baia rafinată
Amenajarea unei băi de aproximativ 25 de metri pătraţi poate depăşi 15.000 de euro.
„Placarea pereţilor şi a pardoselii a unei băi de 6-4 metri cu plăci mari rectificate costă în jur de 4000 de euro. Obiectele sanitare, chiuvetă vas de toaletă, bideu, mai costă 2500 de euro, la care se adaugă şi cada modernă, detaşată, cu 5000 de euro. Bateriile, mobilierul de baie, corpurile de iluminat şi accesoriile vor mai costa în jur de 5000 de euro. Baia de lux are un preţ de aproximativ 17000 de euro”, a precizat Paul Scarlat.
Baie modernă, dar mai ieftină
Acest tip de baie ar trebui să fie în primul rând gândită functional, componenta de funcţionalitate, fiind una de la care nu se poate face rabat, nici în situaţiile în care nu se beneficiază de un buget generos.
„O simpla mobilare corectă şi, foarte important, adaptată spaţiului, poate crea de multe ori o ambianţă relaxantă şi deschisă, dând senzaţia de intimitate şi confort. O astfel de baie, modernă, dar nu de lux costă aproximativ 2900 de euro”, a mai spus directorul Delta Studio Concept Store. Faianţa şi gresia va costa aproximativ 500-750 de euro, obiectele sanitare 800 de euro, bateriile 300 de euro, cabina de duş şi rigolă 700 de euro.
Placări şi baterii moderne
Plăcile supradimensionate reprezintă noua tendinţă în materie de amenajare. Cea mai scumpă soluţie de placare pereţi sau pardoseală constă în plăcile din piatră naturală, acestea având un preţ de 200 de euro metrul pătrat. Pentru cei care nu au în program amenajarea băii curând pot face câteva modificări pentru un look mai modern. O idee ar putea fi aceea de schimbare a bateriilor.
„Într-un ambient de baie modernă, bateriile se profilează ca un accent pe fundalul monocrom. Forme care preiau o geometrie simplă, cuburi, cilindri, completează perfect ambientul băii contemporane, având caracteristici ca: un sistem de deschidere jucăuş, proporţii simple dar foarte sugestive”, a concluzionat Paul Scarlat. Preţurile unor baterii moderne variază între 200 şi 1500 de euro.