Tribunalul Ilfov refuză să facă publică motivarea deciziei în baza căreia fostul sindicalist Marius Petcu a fost liberat condiţionat

Tribunalul Ilfov a refuzat să facă publică motivarea deciziei prin care Marius Petcu, fost lider al Federaţiei Sanitas, a fost liberat condiţionat. Instanţa a considerat că solicitarea News.ro în acest sens, formulată în baza legii accesului la informaţiile de interes public, nu este întemeiată, motivând că nu există "un interes legitim” şi că agenţia de presă nu este parte în dosar, în condiţiile în care, în speţe asemănătoare Tribunalul Ilfov ne-a furnizat motivările judecătorilor.
Iulian Tudor
31 ian. 2017, 14:43
Tribunalul Ilfov refuză să facă publică motivarea deciziei în baza căreia fostul sindicalist Marius Petcu a fost liberat condiţionat

În documentul semnat de judecătorul Mihnea Constantin Nicolăescu, coordonator al Biroului de informare şi Relaţii publice din cadrul Tribunalului Ilfov, se arată: „Nu vă putem elibera hotărârea pronunţată în dosarul menţionat, având în vedere că nu ne-aţi oferit informaţii cu privire la calitatea dumneavoastră în acest dosar şi nu justificaţi un interes legitim pentru eliberarea documentului solicitat”.

Pe 27 octombrie 2016, un judecător de la Tribunalul Ilfov a decis „punerea de îndată în libertate a condamnatului Petcu Marius Grigore, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 943/2014 emis de Tribunalul Bucureşti”.

Marius Petcu, fost lider al Federaţiei Sanitas, a părăsit penitenciarul în baza acestei decizii după ce a executat o parte din pedeapsa de şapte ani de închisoare la care a fost condamnat de instanţa supremă. Mai precis, din pedeapsa definitivă, Petcu a efectuat 1.450 de zile, adică aproape patru ani. La această perioada s-a adăugat perioada cât Petcu a stat în arest preventiv, adică din 31 martie 2011 până pe 20 iunie 2011.

În 12 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a hotărât condamnarea la şapte ani de închisoare în cazul lui Marius Petcu după ce fostul lider de sindicat ar fi primit o mită de 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări de renovare la un centru al sindicatului din Snagov.

În 21 aprilie 2011, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Marius Petcu, pentru luare de mită.

Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 – martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări.

Potrivit procurorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20 la sută din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea caobiect construirea „Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”.

De asemenea, în 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei.

Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare, mai arătau procurorii DNA.
viewscnt

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
Capital.ro
Ungaria a pus interzis. Românii vor lua 5.000 lei amendă. Legea e lege la vecini
Playtech.ro
ȘOC! Florin Piersic NU mai arată cum îl știai! A ajuns de nerecunoscut ACUM, AVEM imaginile
DailyBusiness
Este cea mai bună veste! Acești români vor fi iertați de toate datoriile la bănci
Adevarul
Simptomele COVID-ului de vară și ce să faci dacă te-ai îmbolnăvit
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Virusul care te lasă fără bani în cont. Așa îl folosesc hackerii
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Florin Piersic, TRANSFIGURAT total de problemele de sănătate... Actorul parcă s-a „topit” pe picioare, abia îl mai recunoști
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Cutremur cu magnitudinea de 4,7 în Arad! Unda seismului s-a resimțit în mai multe orașe din vestul țării, precum Cluj și Baia Mare
Capital.ro
Taxă 89 lei pentru șoferi. Ești obligat să achiți, dacă vrei să păstrezi dreptul de a circula
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Traian Băsescu: „Viaţa publică în momentul de faţă nu are nişte locomotive”
MediaFlux
PENSIONARII vor încasa de DOUĂ ORI BANI în luna august! Seniorii se vor bucura de două ori
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!