DNA: Modificările aduse legislaţiei penale favorizează persoanele care au săvârşit şi vor săvârşi abuz în serviciu

Prevederile ordonanței de urgență care modifică legislația penală favorizează atât persoanele care au săvârșit fapte de abuz în serviciu, cât și pe cele care de acum înainte vor săvârși astfel de fapte, se arată într-un comunicat al DNA dat publicităţii miercuri.
Romania TV
01 feb. 2017, 15:06
DNA: Modificările aduse legislaţiei penale favorizează persoanele care au săvârşit şi vor săvârşi abuz în serviciu

„Prevederile ordonanței de urgență, dacă aceasta intră în vigoare, favorizează persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu — fapte asimilate infracțiunilor de corupție. În plus, de aceste prevederi vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, aplicarea lor, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată”, se arată în comunicatul emis după întrunirea Colegiul de conducere al DNA, care a analizat riscurile apărute după adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.

Potrivit DNA, prin dezincriminare „va fi afectată instrumentarea unui mare număr din cele 2.151 de dosare penale aflate în lucru la DNA având ca obiect infracțiunea respectivă”. „În unele situații o parte din aceste cauze se vor clasa”, menţionează DNA.

„Ca urmare a aceleiași măsuri, va fi afectat procesul penal într-un număr semnificativ de dosare aflate deja în curs de judecare pe rolul instanțelor (procesul penal va înceta sau vor fi pronunțate soluții de achitare). Prevederile care produc impactul cel mai mare se referă la: introducerea pragului cantitativ pentru prejudiciu – 200.000 lei – prag sub care orice faptă de abuz în serviciu nu mai poate fi investigată (limita acestui prag a fost stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate); scăderea termenului de prescriere a faptelor la 5 ani ca urmare a reducerii sancțiunilor pentru abuzul în serviciu (pedeapsa scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea)”, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii anticorupţie susţin că pe viitor, prin introducerea în articolul privind infracțiunea de abuz în serviciu a alineatului potrivit căruia „Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.”, „sunt scutiți de răspundere toți funcționarii publici de rang înalt și mediu (parlament, guvern și organe administrative locale) abilitați să emită, aprobe sau adopte acte normative”. „Astfel, orice asemenea acte, indiferent de ce prejudicii ar produce, vor putea fi adoptate fără riscul tragerii la răspundere penală a emitenților”, se mai arată în comunicatul DNA.

DNA prezintă şi o serie de soluții preliminare: „o evaluare a fiecăruia din cele 2.151 de dosare penale aflate în lucru la DNA și a celor care se află deja în curs de judecare pe rolul instanțelor, pentru a constata în ce măsură investigațiile mai pot avea sau nu finalitate, în situația în care intră în vigoare ordonanța de urgență”.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă