DNA confirmă că a deschis dosar penal pentru modificarea Codurilor penale: Se efectuează acte procedurale

Procurorii DNA au solicitat Ministerului Justiţiei să le pună la dispoziţie documentări şi înregistrări de pe camerele de supraveghere cu persoanele care au lucrat la redactarea textului ordonanţei de urgenţă privind modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură civilă.
Romania TV
01 feb. 2017, 23:31
DNA confirmă că a deschis dosar penal pentru modificarea Codurilor penale: Se efectuează acte procedurale

UPDATE Direcția Națională Anticorupție confirmă că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legatură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative și că în prezent se efectuează acte procedurale.

„La Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a instituției, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat al DNA.


UPDATE Mihai Poliţeanu, membru al asociaţiei Iniţiativa România, a declarat că miercuri a fost audiat la DNA în dosarul deschis după denunţul său privind elaborarea ordonanţelor de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, care îi vizează pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei Florin Iordache, iar cu această ocazie a completat denunţul şi a solicitat să fie făcute cercetări şi în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, având în vedere atât adoptarea „conspirativă” a OUG de modificare a codurilor penale, cât şi „indiciile publice” privind o întâlnire în care Dragnea i-ar fi cerut „imperativ” lui Iordache adoptarea OUG.

 „Ieri, 1 februarie 2017, am fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde am fost audiat în legătură cu denunţul penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României”, a scris joi Mihai Poliţeanu, pe pagina sa de Facebook, precizând că denunţul vizează faptele de favorizare a făptuitorului şi de prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Mihai Poliţeanu a mai spus că, la audiere, a depus o completare la denunţul penal, pentru a se face cercetări în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 13 din Legea 78/2000.

El a precizat că în denunţul care îl vizează pe Dragnea a avut în vedere atât evenimentele de marţi noapte, când Guvernul a adoptat „conspirativ” o ordonanţă de urgenţă de modificare a codurilor penale, cât şi „indiciile publice ale unei întâlniri între ministrul Justiţiei şi şeful său de partid Dragnea Liviu, în care cel din urmă ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonanţei amintite”.

Articolul 13 din Legea 78/2000 se referă la „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Poliţeanu a precizat că în 24 ianuarie, a făcut denunţul la DNA, semnat de el şi de Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, pe care atunci l-a trimis prin mijloace de comunicare electronică, iar în 31 ianuarie, a mers la DNA pentru a-l depune şi „în persoană”, cu respectarea deplină a procedurii penale.

 

UPDATE Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a confirmat joi dimineaţă că există un dosar pe rolul DNA care „are o anumită legătură” cu ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv privind modificarea Codurilor Penale.

„Există o anchetă a DNA și pentru mai multe date vă rog să consultați Biroul de presă al DNA. Adică să fie niște date concrete, să nu vă spun niște lucruri care nu sunt riguros exacte. (…) Există un dosar pe rolul DNA care are o anumită legătură”, a declarat Augustin Lazăr, înainte de începerea ședinței Consiliului Superior al Magistraturii.

 Ministerul Justiţiei are timp până joi să pună la dispoziţa anchetatorilor documentele şi filmările solicitate în cadrul anchetei demarate după o plângere penală depusă la DNA de membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”, potrivit România TV.

Prim ministrul Sorin Grindeanu şi ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a fost denunţaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie de trei membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”. Aceştia îi acuză pe demnitari de favorizarea făptuitorului şi de acţiuni săvârşite cu rea credinţă prin promovarea graţierii şi a modificării Codului Pena şi Coduui de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă.

Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”, au depus un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

„Împreună cu colegii şi prietenii Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, am depus ieri (marţi – n.r.) la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – «Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate […]» 2. Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”, a anunţat Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.

În opinia semnatarilor, „demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani”.

Autorii denunţului acuză „caracterul conspirativ al iniţierii şi redactării ordonanţei de urgenţă privind graţierea”, „încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor constituţionale privind obligaţia adoptării unei legi organice în cazul graţierii”, că nota de fundamentare este redactată „dintr-o sumă de susţineri false sau parţial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică”, şi că Guvernul a justificat oportunitatea graţierii în România „pe baza acestor falsuri”, de exemplu „s-au inventat aşa-zise măsuri reparatorii cu caracter financiar la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO”.

„Credem că există indicii temeinice pentru declanşarea unei anchete penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi a celei prevăzute la art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999. Mai credem, aşa cum am mai menţionat în denunţ, că este necesar să se verifice circuitul de iniţiere şi avizare de la emitent (în speţă Ministerul Justiţiei) şi să se afle cu exactitate împrejurările iniţierii şi redactării ordonanţelor, având în vedere informaţiile publice că cel puţin ordonanţa graţierii nu a fost iniţiată şi redactată la Ministerul Justiţiei şi că direcţiile de elaborare şi/sau de avizare acte normative ar fi fost puse în faţa unui proiect redactat în altă parte şi că li s-ar fi ignorat punctul de vedere”, mai precizează sursa citată.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi că beneficiari ai folosului patrimonial de pe urmă faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pomul pe care trebuie să-l elimini din grădină în luna decembrie. Doar așa vei avea o recoltă bogată și nu îți vei atrage necazuri. Puțini gospodari cunosc acest secret al prosperității
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy