Taxa de drum în Bulgaria se achită, începând cu luna februarie, doar în vămi

Şoferii care vor circula pe teritoriul Bulgariei vor putea achita taxa de drum doar în unităţile speciale din vămi. Măsura adoptată de autorităţile din ţara vecină a intrat în vigoare de la 1 februarie. Până acum, şoferii puteau achita această taxă la mai mulţi agenţi economici din Bulgaria. 
Filip Stan
02 feb. 2017, 12:17
Taxa de drum în Bulgaria se achită, începând cu luna februarie, doar în vămi

Ghişeele la care se achită taxa sunt amplasate în punctele de frontieră Vidin/Calafat, Ruse/Giurgiu, Silistra/Ostrov, Kardam/ NegruVodă şi Duran Kulak/ Vama Veche, imediat după efectuarea controlului la intrarea pe teritoriul Bulgariei, scrie news.ro. 

De la 1 februarie, taxa de drum percepută de autorităţile din Bulgaria, care se putea achita la mai mulţi agenţi economic după ce şoferii treceau de vamă, se plăteşte doar la unitatea specială din cadrul Agenţiei Vamale a Bulgariei, anunţă un comunicat dat  publciităţii joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

”Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că, din data de 01.02.2017, au intrat în vigoare noi modificări la legea circulaţiei pe drumurile publice pe teritoriul statului vecin. Conform modificărilor legislative, conducătorii mijloacelor de transport care intră în Bulgaria îşi pot continua călătoria pe teritoriul statului vecin numai după ce efectuează plata taxei pentru drumuri, conform categoriei din care atovehiculul face parte, doar de la unitatea specială din cadrul Agenţiei Vamale a R.Bulgaria” precizează documentul citat.

Ghişeele la care se achită taxa de drum pentru Bulgaria sunt amplasate imediat după cele de control la frontieră pentru intrarea pe teritoriul statului bulgar. Plata taxei de drum se poate efectua doar cu un card bancar pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone, iar pentru autoturisme se poate efectua plata în euro, leva sau cu un card bancar.

Până în prezent, Agenţia Vamală Bulgară a infiinţat pentru plata taxei de drumuri câte o unitate la punctele de trecere a frontierei Vidin/Calafat, Silistra/Ostrov, Kardam/Negru Vodă şi Duran Kulak/Vama Veche şi două unităţi la puctul detrecere de la Ruse/Giurgiu.

”Având în vedere aspectele prezentate, vă informăm că Poliţia de Frontieră ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru fluidizarea traficului, fiind suplimentat personalul aflat la controlul de frontieră şi fiind utilizată la maximum infrastructura punctelor de frontieră”, precizează ITPF Giurgiu.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți