Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina de internet a CSM, Secția pentru procurori va lua în discuție, vineri, „Nota Direcției resurse umane și organizare privind încetarea detașării la Ministerul Justiției a lui Constantin Sima, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a Oanei Andrea Schmidt — Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău”.
Augustin Lazăr a solicitat joi Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detașării la Ministerul Justiției a procurorilor Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima, în contextul anchetei DNA referitoare la elaborarea actelor normative privind modificarea Codurilor penale și grațierea.
„Având în vedere necesitatea derulării în condiții de imparțialitate a unei cauze instrumentate de către Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și a proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse, astăzi, 2 februarie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detașării la Ministerul Justiției a doamnei procuror Oana Andreea Schmidt-Hăineală și a domnului procuror Constantin Sima”, se arăta într-un comunicat al PÎCCJ.
În 16 ianuarie, Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima au fost numiți secretari de stat în Ministerul Justiției, potrivit unei decizii a premierului Sorin Grindeanu, la propunerea ministrului Florin Iordache.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, pe 5 ianuarie, detașarea în MJ a procurorului Oana Schmidt-Hăineală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioadă de trei ani.
De asemenea, Secția a hotărât detașarea în MJ a procurorului Constantin Sima de la Parchetul General, pe o perioadă de trei ani, începând cu 11 ianuarie.
Direcția Națională Anticorupție a informat joi că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, iar în prezent se efectuează acte procedurale.