Procurorii cer avocaţilor să depună la dosar declaraţiile Danei şi a lui Andrei Năstase

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat, în scris, avocaţilor din această cauză să depună la dosar declaraţii olografe ale unora dintre membrii familiei NĂSTASE, vehiculate în presă. Mai exact, este vorba de declaraţiile Danei şi a lui Andrei Năstase, citate de ziuanews.ro, potrivit cărora poliţistul prezent în camera în care a încercat să se sinucidă Adrian Năstase i-ar fi pus cătuşele fostului premier, deşi fostul premier era rănit.
Romania TV
26 iun. 2012, 15:00
Procurorii cer avocaţilor să depună la dosar declaraţiile Danei şi a lui Andrei Năstase

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis marţi că nu există niciun impediment ca mandatul emis pe numele lui Adrian Năstase pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare să fie pus în aplicare. Potrivit magistraţilor, fostul premier Adrian Năstase ESTE DEŢINUT.

IGPR a cerut lămuriri instanţei în legătură cu procedurile care trebuie urmate privind punerea în aplicare a mandatului de executare emis pe numele lui Adrian Năstase. Avocaţii fostului premier au cerut amânarea judecării solicitării pe motiv că Năstase ar trebui să fie şi el citat în acest proces, însă magistraţii au respins cererea.

Într-un comunicat de presă al Ministerului public se precizează că „în continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind incidentul petrecut, în seara zilei de 20.06.2012, referitor la tentativa de suicid a lui Năstase Adrian, au fost comunicate de către unitatea sanitară toate actele medicale solicitate de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost efectuată constatarea tehnico – ştiinţifică balistică, iar concluziile acesteia au fost depuse la dosarul cauzei, urmând a fi analizate şi coroborate cu ansamblul probelor, odată cu finalizarea cercetărilor”.

De asemenea, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice fizico-chimice.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări în această cauză, cu privire la toate împrejurările legate de tentativa de suicid a numitului NĂSTASE ADRIAN. Astfel, sub aspectul modului de punere în executare a mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a închisorii aplicată acestuia, de către cei doi poliţişti, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică întreaga procedură derulată de către aceştia de la intrarea în imobil şi până la preluarea  numitului NĂSTASE ADRIAN de către ambulanţă.

„Având în vedere aspectele referitoare la aşa zisele declaraţii olografe ale unora dintre membrii familiei NĂSTASE, vehiculate în mass-media, precizăm faptul că, în conformitate cu normele de procedură penală, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat, în scris, avocaţilor din această cauză să le depună la dosar”, se mai arată în comunicatul Ministerului Public.

În comunicat se mai precizează că „nu au fost programate audieri şi de asemenea, nici în zilele următoare nu se vor realiza astfel de acte de cercetare. Totodată, nu sunt programate nici audieri ale membrilor familiei amintite”.

„Să-ţi fie ruşine!”. Acestea sunt cuvintele pe care Andrei Năstase susţine că i le-a adresat poliţistul Nicolae Costea tatălui său, după ce l-a imobilizat. În plus, site-ul ziuanews.ro a făcut publice declaraţiile pe care familia Năstase le-a dat unui avocat, imediat după incident. Potrivit familiei, poliţistul i-ar fi pus cătuşele fostului premier după ce s-a împuşcat, iar avocaţii îl acuză că a procedat abuziv. Ei vor să îl dea în judecată pe poliţist.

Imaginea descrisă de Dana şi Andrei Năstase este copleşitoare. Cei doi susţin că Adrian Năstase, deşi era împuşcat şi plin de sânge, a fost încătuşat de poliţişti şi nu i s-a acordat primul ajutor.

„În dimineaţa zilei de 21.06.2012, înainte de a intra în operaţie, soţul meu mi-a comunicat că, după ce s-a împuşcat, poliţiştii prezenţi în cameră i-au pus cătuşe la mâini, l-au lăsat întins pe jos fără nicio manevră de prim ajutor, situaţie care a durat până la sosirea echipajului medical, când i s-au scos cătuşele”, a scris în declaraţie Dana Năstase.

Declaraţia Danei Năstase este susţinută de cea a fiului cel mare al cuplului. Andrei Năstase întăreşte spusele mamei şi susţine că poliţistul Nicolae Costea îi apostrofa tatăl.

„L-am văzut pe tatăl meu întins pe spate pe covor, cu o rană sângerândă în zona gâtului şi având fixate cătuşe la mâini. Poliţistul care se afla cu el în cameră striga la tatăl meu: să-ţi fie ruşine! să-ţi fie ruşine!”, a declarat Andrei Năstase.

Declaraţiile publicate sunt certificate şi susţinute şi de avocatul lui Adrian Năstase. Există aceste declaraţii, nu la Parchet, pentru că aceste declaraţii nu s-au dat Parchetului. Au fost date imediat după eveniment nefericit şi au fost consemnate de avocat cu un singur scop de a le conserva, a declarat Ioan Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI