El a arătat, la Antena 3, că România se află într-o situaţie profund anormală şi greşită, într-un haos provocat, în care preşedintele nu ţine cont de faptul că populaţia a transmis la ultimele alegeri că optează pentru o altă forţă politică.
Şeful Guvernului a afirmat că şeful statului „controlează anumite instituţii”, fără să indice care sunt acestea, dar adăugând în acest context că preşedintele luptă trimiţând sesizări la Curtea Constituţională „care i-a fost întotdeauna aproape”, la Consiliul Naţional al Audiovizualului şi la alte instituţii.
„Preşedintele ne sabotează tot timpul cu oameni puşi în diferite locuri. El nu va ceda puterea indiferent de ce zice poporul. A mai fost un preşedinte care, în 1989, refuza să lase puterea„, a spus Ponta.
Premierul a precizat din nou că va merge la Consiliul European din această săptămână.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles.
„Rămâne să stabilim, inclusiv joi. Poziţiile noastre pe creştere economică şi creare de locuri de muncă le ştiţi, trebuie doar să vedem în ce măsură reflectarea lor în România va fi consistentă„, a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională privind reprezentarea României la Consiliul European, sesizarea urmând să fie discutată miercuri.