ADRIAN NĂSTASE a fost EXTERNAT de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Medicii de la Spitalul Floreasca au eliberat toate cele trei avize necesare pentru externarea lui Adrian Năstase. Fostul premier Adrian Năstase a fost preluat de poliţişti şi dus la Spitalul Penitenciar Rahova.
„În data de 26 iunie 2012, în Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova a fost depus condamnatul N.A. (Adrian Năstase n.red.) în baza mandatului de executare a pedepsei, emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, nr. 196 din 20.06.2012, acesta urmând să execute o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78 / 2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În conformitate cu Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată şi completată, persoanele private de libertate sunt primite în locurile de deţinere cu dosare individuale, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă ori a mandatului de arestare preventivă sau a ordonanţei de reţinere.
Procedura urmată la primirea în locul de deţinere a persoanelor private de libertate constă în: verificarea identităţii şi documentelor de încarcerare, efectuarea consultului medical, informarea persoanei private de libertate cu privire la regulamentul de ordine interioară, întocmirea documentelor operative cu ocazia primirii în penitenciar, repartizarea persoanei private de libertate la salon conform recomandării medicului de gardă.
De asemenea, la internarea în Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova sunt avute în vedere recomandările medicilor specialişti care au examinat anterior condamnatul.
Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat. Asistenţa medicală în penitenciare se asigură în mod gratuit, ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, potrivit legii.
Examenul medical se realizează în condiţii de confidenţialitate.
Menţionăm că N.A. (Adrian Năstase n.red.) este cazat în secţia A.T.I., cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu două paturi şi grup sanitar propriu.”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Rahova.