GRATUIT Cum poţi să faci cursuri de limba franceză, fără să plăteşti

Primăria Sectorului 6 informează că, în aceste zile, se fac înscrieri la cursuri gratuite de limba franceză. 
Cristina Macuc
06 feb. 2017, 09:49
GRATUIT Cum poţi să faci cursuri de limba franceză, fără să plăteşti

Cursurile gratuite de limba franceză sunt destinate copiilor cu vârste curprinse între 8 şi 12 ani.
Astfel, prichindeii care vor să-şi dezvolte abilităţile de înţelegere şi comunicare în limba franceză au la dispoziţie 60 de locuri la nivelul începători.
Cursurile vor debuta în data de 25 februarie 2017, desfăşurându-se sâmbăta, pe parcursul anului şcolar.

Actele necesare pentru înscriere sunt următoarele:
Cerere înscriere (se poate descărca de la www.asistentasociala6.ro);
Copie certificat naştere copil;
Copie carte identitate părinţi/tutori (cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă domiciliul în Sectorul 6).
Dosarele pot fi depuse până la data de 24 februarie 2017 la secretariatul Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant”, situat în Aleea Ţibleş nr. 64, Sector 6. Programul de primire a dosarelor este de luni până vineri, între orele 10.00-18.00. Vor fi consideraţi înscrişi doar copiii ale căror dosare vor fi complete.

Aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant” şi-a deschis porţile în anul 2012, fiind destinat activităţilor educative şi de recreere pentru copiii şi adolescenţii din comunitatea Sectorului 6. În prezent, aici se desfăşoară cursuri de dans, şah, karate, arte plastice, canto, chitară, engleza prin joc, teatru şi informatică, iar în curând se va da startul cursului de Public Speaking şi Atelierului de dezvoltare personală prin muzicoterapie şi instrumente de percuţie.

Până în prezent, peste 2.500 de copii şi tineri au participat la cursurile gratuite şi la alte activităţi realizate în beneficiul educaţiei copiilor din comunitate.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 037.620.33.09 sau e-mail: [email protected].

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Ce este rezerva succesorală şi cum se calculează. Cazurile în care sunt mai mulţi copii cu drept la moştenire
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Scandal Florin Prunea - Dănuț Lupu. Acuzații grave: dosare aranjate
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred