În punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse, pe sensul de mers dinspre România către Bulgaria, taxa de drum se plătește la ghișeul Agenției Vamale, situat la aproximativ 100 de metri după locul unde se efectuează controlul pașapoartelor. Situația că, până în prezent, Agenția Vamală din Bulgaria a creat un singur ghișeu pentru autoturisme și două ghișee pentru autocamioane a generat un timp de așteptare suplimentar.
De asemenea, în conformitate cu noile reglementări din Bulgaria, intrate în vigoare la 31 ianuarie 2017, un vehicul, care sosește la punctul de trecere a frontierei pentru a părăsi teritoriul Bulgariei, și care nu deține un document valabil privind plata taxei de drum pentru perioada relevantă și categoria de vehicul, poate părăsi teritoriul Bulgariei numai după plata unei taxe compensatorii, la unitățile specializate ale Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.
Cetățenii români, care pot fi afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359879440758.