„Noi am făcut acest control operativ la Ministerul de Finanțe și la principalii ordonatori de credite urmare a solicitării Camerei Deputaților din data de 16 ianuarie. Controlul acesta operativ este completat de controlul ulterior unde reprezentanții Curții de Conturi sunt în control la Ministerul de Finanțe și la toate regionalele de Finanțe, control care se va finaliza pe data de 31 martie. Din datele pe care noi le-am primit de la Ministerul Finanțelor, respectiv prognoza veniturilor sau programarea veniturilor din bugetul pe 2016 și realizările pe care le-a avut atât în prima parte a anului, la prima rectificare bugetară, cât și la a doua rectificare bugetară, datele pe care noi le avem și pe care noi le-am prelucrat spuneau foarte clar că Guvernul trebuia să facă o rectificare bugetară negativă, atât pentru cea din iulie, cât și pentru cea din noiembrie, datorită estimărilor optimiste (…) atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor totale”, a afirmat Nicula.
Cosmin Nicula a fost audiat la comisiile parlamentare de buget, finanțe care verifică rectificările bugetare făcute de Guvernul Cioloș în 2016, scrie Agerpres.
Potrivit lui Nicula, bugetul a fost „categoric afectat”.
„Bugetul a fost categoric afectat. Noi avem un control ulterior în desfășurare și nu doresc să dau o opinie astăzi pentru a nu-i influența pe colegii mei care sunt în control atât la cele 8 regionale de finanțe, cât și în cadrul Ministerului de Finanțe”, a adăugat Nicula, întrebat cine se face vinovat de acest lucru și cum a fost afectat bugetul.
El a mai spus că datele vor fi certe doar în momentul în care se va închide contul de execuție bugetară, cu termen maxim la 30 iunie 2017. „Începând cu luna august, Curtea de Conturi va intra cu auditul financiar pe contul de execuție bugetară, unde atunci putem să vorbim de date certe”, a adăugat Nicula.