The New York Times prezintă poveştile unor români care se plâng de corupţia din România

Corupţia este o problemă endemică în Europa de Est, însă lupta României împotriva acestui flagel, care durează de mult timp, a adus acest dosar în centrul dezbaterii politice.

Deşi Guvernul a abrogat Ordonanţa şi a supravieţuit unei moţiuni de cenzură miercuri, criticii săi continuă să lupte.

Săptămâna trecută, când protestele au luat amploare, New York Times le-a cerut românilor să îşi împărtăşească experienţele personale cu corupţia. Oamenii au vorbit despre cazuri de dare de mită cu care se întâlnesc zi de zi – în spitale, şcoli şi instituţii publice. Unii au spus că se simt neputincioşi, deoarece corupţia este o problemă cu rădăcini adânci în cultura ţării. Însă mulţi au fost înfuriaţi de ordonanţa Guvernului, care i-ar fi putut ajuta pe unii politicieni cunoscuţi şi submina lupta anticorupţie.

Cotidianul prezintă o parte dintre mesajele primite.

Alte articole

Percheziții DNA la Spitalul din Huși la cabinetul lui Nelu Tătaru. Ministrul Sănătății din pandemie este urmărit penal

Nelu Tătaru, primele declarații cu privire la cazul de corupție pentru luare de mită în formă continuată: „Le voi cere să înlăture orice obstacol în calea aflării adevărului”

„Corupţia este atât de adânc înrădăcinată în sistemul medical, încât este aproape imposibil să se schimbe ceva fără ajutorul sistemului judiciar”, a scris medicul Dan Aramă din Bucureşti. „Mulţi dintre colegii mei iau mită de la pacienţii lor. O parte dintre ei nu vor trata pe cineva care nu le oferă bani, deşi sistemul medical din România garantează accesul gratuit la servicii medicale. Eu nu iau bani de la pacienţii mei şi, când refuz banii oferiţi, unii sunt îngrijoraţi, crezând că îi refuz pentru au vreun fel de boală terminală. Unii cred că eşti un medic slab, dacă îi tratezi fără plată”, a adăugat el.

Medicul de 31 de ani a precizat că a fost la toate protestele care au avut loc în Bucureşti în ultimele trei săptămâni. „La fel ca mulţi alţii, am simţit că ordonanţa de urgenţă guvernamentală recentă, care a fost adoptată la 10.30 p.m., a fost primul semn că România întoarce spatele democraţiei şi statului de drept”, a subliniat el.

“Am plătit mulţi bani – echivalentul a 5.000 de euro – la spital, de la portar, până la infirmiere, asistente, rezidenţi, medici, dar şi pentru medicamente pentru soţul meu, care nu avea nicio şansă să supravieţuiască. În general, trebuie să dai mită pentru a obţine ceva. Aşa era pe vremea lui Ceauşescu şi la fel a rămas până astăzi”, a povestit Cristina Iftode, fost matematician, în vârstă de 62 de ani, din Bucureşti. 

În ceea ce priveşte protestele, ea a afirmat că a luat parte la ele „din indignare faţă de modul hoţesc în care au adoptat Ordonanţa de Urgenţă 13 şi faţă de conţinutul său şi intenţia de a-l salva pe infractorul Dragnea”.

În 2015, incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti a fost pus, în mare parte, pe seama corupţiei. Oana Celia Gheorghiu, un translator şi lector universitar în vârstă de 38 de ani, din Galaţi, şi-a pierdut trei prieteni în incendiu.

„Am participat la toate protestele de la Galaţi, începând din noaptea în care Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 13/2017. Nu sunt genul revoluţionar, însă indignarea pe care am simţit-o în acea noapte m-a făcut să mă alătur sutelor de mii din stradă”, a scris ea.

Ioan-Radu Tănăsescu, dezvoltator IT, povesteşte că a fost nevoit să dea mită pentru „a obţine lucruri normale, care nu ar fi trebuit să necesite vreo plată, precum reconectarea la energie electrică după o neplată. Mita a făcut ca procedura pentru a mă reconecta la reţeaua de electricitate să dureze numai trei zile după ce am plătit în totalitate factura. Fără mită, ar fi durat trei luni”. „Ţara noastră s-a luptat de decenii cu corupţia. Când eram copil, credeam că aceşti politicieni sunt atotputernici, legea părea că nu li se aplică lor. Acest lucru m-a deranjat întotdeaunea pe mine şi pe toţi cei pe care îi cunosc, chiar şi pe susţinătorii Partidului Social-Democrat”, a adăugat el.

Tănăsescu a ajuns în Piaţa Victoriei „la numai o oră sau două” după ce s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă 13/2017: „Le-am promis că nu va trece, le-am promis că vor plăti un preţ politic”.

O profesoară universitară din Sibiu, Monica Vlad, în vârstă de 49 de ani, a povestit pentru New York Times că a fost supusă unor presiuni pentru a promova studenţi care nu au participat niciodată la cursuri. “Mi s-a oferit mită pentru aceasta şi am fost sancţionată din cauza integrităţii mele. Am fost nevoită să plec din ţară de multe ori, din cauza corupţiei îngrozitoare şi pentru că salariul meu lunar era insuficient pentru supravieţuire. Colegii mei au încasat sume enorme de bani pentru că au vândut lucrări de licenţă şi note. (Ei – n.r.) au luat şi produse făcute în casă de candidaţi, precum brânză, băuturi alcoolice şi chiar ouă!”, a declarat ea.

Un student de 25 de ani din Cluj-Napoca, Tamas Hunor Kecskes, dezvăluie pentru cotidianul american cum este să creşti cu corupţia. „În oraşele mici, ca oraşul meu natal, nepotismul este la fel de natural ca a moşteni ceva de la părinţii tăi, ca mersul duminica la biserică sau ca schimbarea anotimpurilor: Este unul dintre obiceiurile noastre sau ceva ce se întâmplă de la sine”, a afirmat el.

Acelaşi lucru îl spune şi Rareş Petru Achiriloaie, în vârstă de 22 ani, student la Paris. „Crescând în România, eşti înconjurat de noţiunea de corupţie. Auzi familii discutând cum un politician s-a îmbogăţit folosindu-şi influenţa. Poţi vedea cum se ceartă la televizor toată ziua din această cauză. Când ajungi la maturitate, înţelegi corupţia ca o parte activă a societăţii tale”, spune el.

„Am crescut în ’90, într-o ţară unde ţineai întotdeauna un pachet de ţirgări Kent şi o sticlă de whiskey în sertar. Le ţineai pentru o vizită la medic, pentru a intra la o şcoală bună; le ţineai pentru când aveai un proces sau chiar pentru a merge în vacanţă. România a făcut progrese enorme în ultimii ani. S-a ridicat o nouă generaţie, care nu are sertare pline cu cadouri pentru mită”, subliniază şi Lucian Alexe, în vârstă de 28 de ani, expert în comunicare care lucrează la Bruxelles.