„Decizia Curţii Constituţionale nu ne-a surprins. În cadrul CCR, preşedintele Băsescu a pus nişte oameni care i-au îndeplinit ordinele”, a declarat Ponta, imediat după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale. „Blocajul permanent al lui Traian Băsescu şi al celor care încă îi sunt credincioşi nu poate fi acceptat şi considerat normal într-o ţară democratică”, a continuat preşedintele PSD.
Ponta a invocat faptul că guvernul său are susţinerea Parlamentului şi legitimarea dată de vot şi a spus că, împreună cu forul legislativ, are datoria să pună capăt situaţiei de blocaj. „Preşedintele are în spate doar cinci judecători numiţi ştiţi bine cum. Mâine voi merge la Bruxelles. Am legitimitatea dată de Parlamentul României şi de milioanele de voturi, nu de cinci judecători”, a anunţat premierul.
„Ca prim-ministru şi în baza mandatului dat de Parlament voi merge să reprezint cetăţenii şi mandatul primit. Traian Băsescu nu are niciun fel de mandat, ci doar cinci judecători credincioşi. Aceştiua ar trebui să-i dea şi un mandat pe măsurile de creştere economică, pe crearea de locuri de muncă, ceea ce este, evident, absurd (…) Cred că preşedintele va înţelege că abuzul pe care îl ascunde în spatele celor cinci judecători politici. Cred că nu va merge mâine la Bruxelles”, a apreciat Victor Ponta.
Întrebat ce va face mâine la Bruxelles, Ponta a răspuns: „Voi merge mai întâi la întâlnirea liderilor social-democraţi şi apoi voi încerca, pe baza mandatului primit, să reprezint punctul de vedere al României în dezbaterile care vor avea ca obiect creşterea economică şi crearea locurilor de muncă. Preşedintele nu are niciun fel de competenţe în aceste domenii şi niciun fel de mandat”.
Curtea Constituţională a decis că reprezentarea României la Consiliul European se va face la nivel de preşedinte.
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de acţiunea Guvernului şi a primului-ministru de a-l exclude pe Preşedintele României din delegaţia care participă la Consiliul European în perioada 28-29 iunie 2012. În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru”, se arată în comunicatul dat publicităţii de către Curtea Constituţională
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României şi Guvernului. Motivaţia decizie urmează să fie publicată în perioada următoare.
Administraţia Prezidenţială a anunţat că nu doreşte să comenteze decizia Curţii Constituţionale, informează România TV.
Curtea Constituţională (CCR) a discutat, miercuri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind conflictul juridic de natură constituţională în cazul reprezentării României la Consiliul European. La audierea părţilor au luat parte, din partea Guvernului, premierul Victor Ponta, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean şi ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, iar din partea Administraţiei Prezidenţiale, consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu.
Preşedintele Traian Băsescu a depus la Curtea Constituţională o sesizare privind conflictul cu Guvernul referitor la nivelul reprezentării la Consiliul European.