Preşedintele CCR: Legea votului uninominal pur e NECONSTITUŢIONALĂ în întregime

Legea uninominalului pur a fost declarată în întregime neconstituţională, a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Romania TV
27 iun. 2012, 14:23
Preşedintele CCR: Legea votului uninominal pur e NECONSTITUŢIONALĂ în întregime

Legea uninominalului pur a fost declarată „NECONSTITUŢIONALĂ, în întregul său”, a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Curtea Constituţională a luat în discuţie miercuri sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.

PDL a depus, în 31 mai, la Curtea Constituţională sesizarea privind legea uninominalului pur iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Deputatul PDL Sulfina Barbu susţinea atunci că legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu „este croită pentru interesul electoral al USL”, încalcă normele privind suveranitatea poporului exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia. Deputatul PDL a mai spus că USL încalcă normele privind principiul egalităţii şi al reprezentativităţii în drepturi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că USL a adus „modificări abuzive la legea electorală” şi că scopul legii, exprimat de Ponta şi Antonescu este de a distruge PDL.

Contestaţia PDL împotriva legii uninominalului iniţiată de USL a fost depusă „la mişto” şi reflectă serviciile celor mai proşti jurişti sau o uriaşă ipocrizie, deoarece sistemul parlamentar poate fi modificat doar prin revizuirea Constituţiei, nu printr-o simplă lege, spunea atunci premierul Victor Ponta.

 
Am văzut contestaţia şi sunt doar două explicaţii: ori au cei mai slabi şi mai proşti jurişti din România, ori îşi bat joc de toţi românii, pentru că ei contestă că noi prin lege nu am desfiinţat Parlamentul bicameral, să-l facem unicameral. Orice copil de la liceu ştie că în Constituţie este sistemul bicameral, nu puteam noi prin legea uninominalului să modificăm Constituţia. Să ataci la Curtea Constituţională faptul că noi prin lege nu am modificat Constituţia ori este o uriaşă ipocrizie, ori au depus contestaţia la mişto, absolut neserios, ştiind că oricum le va fi respinsă„, preciza Ponta.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 mai, cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR. Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar. Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului