Această dezvăluire a fost făcută pentru ZDF de către autorii filmului documentar „Războiul Rece al lui Putin” care, la rândul lor, au intrat în posesia informației respective de la un presupus fost responsabil FSB, aflat în prezent în Occident.
Potrivit acestuia, Rusia și-ar trimite agenții în Europa cu documente false pentru a se infiltra în comunități islamice din țări UE „pentru a submina și destabiliza Occidentul”, informează Agerpres.
În film, ex-responsabilul FSB este prezentat cu numele mic Igor, chipul său nu apare, iar vocea îi este deformată.
Citeşte şi Ruşii au dejucat în 2011 demersurile a 41 de spioni străini de pe teritoriul ţării
Autorii filmului susțin că el este un fost colonel FSB, cu 20 de ani de experiență în această structură de informații rusă, și care personal ar fi fost implicat în operațiuni de infiltrare a agenților sub acoperirea de refugiați: ar fi participat în pregătirea documentelor de identitate false pentru originari din Cecenia, potrivit Agerpres.
„Este un fost colonel FSB, probabil, ofițerul cu cel mai înalt rang al serviciilor secrete ruse care a rămas în Europa în timpul regimului lui Putin”—afirmă autorii. Egmont R. Koch, unul dintre ei, susține că s-a întâlnit de cel puțin cinci ori cu acesta și a discutat peste 15 ore, inclusiv cu camera de filmat deschisă, conform Unian.